Data publicării:

ANM: Instabilitate atmosferică în toată țara, până sâmbătă, 18 iunie

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

ANM a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică.

Alegeri prezidentiale 2024

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în toată ţara, până sâmbătă dimineaţă.

În intervalul 17 iunie, ora 11:00, 18 iunie, ora 10:00, manifestările de instabilitate atmosferică se vor extinde treptat, astfel că se vor semnala în cea mai mare parte a ţării şi se vor intensifica, îndeosebi după-amiaza şi seara. Vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 – 40 litri/mp.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere şi în Bucureşti, începând de vineri după-amiaza, când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii şi grindină, conform prognozei speciale emise de ANM pentru Capitală, în intervalul 17 iunie, ora 3:00 – 18 iunie, ora 10:00.Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar temperatura aerului pe parcursul nopţilor va fi de 14-17 grade Celsius.

Citește și / Atenţionare de călătorie MAE. Timpi mari de aşteptare la tranzitarea Bulgariei

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestei ţări către Republica Elenă sau Republica Turcia că în perioada sezonului turistic estival 2022 este posibil să fie înregistraţi timpi mari de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare. În acest context, este recomandată folosirea tuturor punctelor deschise circulaţiei rutiere internaţionale.

Punctele de frontieră vizate la frontiera româno-bulgară sunt Giurgiu-Ruse, Calafat-Vidin, Negru Vodă-Kardam, Vama Veche-Durankulak, Lipniţa-Kainardja şi Dobromir-Krushari (ultimele două puncte cu orar de funcţionare 8:00-20:00, pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 t), Ostrov-Silitra, Bechet-Oryahovo (ferry), Turnu Măgurele-Nikopol (ferry) şi Zimnicea-Svishtov (ferry) (ultimele două puncte de frontieră cu program de funcţionare 8:00-20:00). Cele de la frontiera bulgaro-elenă sunt: Kulata-Promachonas; Makaza-Nimfea (masa totală admisă a autovehiculelor de până la 3,5 t); Ilinden-Exohi (traseu ocolitor pentru punctul de trecere a frontierei Kulata, ruta spre Kavala); Kapitan Petko Voivoda-Ormenion (ruta spre Alexandropolis); Zlatograd-Termes şi Ivaylovgrad-Kiprinos (ultimile două puncte de frontieră pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 t). La frontiera bulgaro-turcă sunt vizate punctele: Kapitan Andreevo-Kapikule; Lesovo-Hamzabeyli; Malko Târnovo-Derekoy (ultimul punct de frontieră prezintă o infrastructură redusă şi înregistrează în mod constant timpi măriţi de aşteptare).

MAE le recomandă turiştilor români să se asigure că deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente şi să menţină în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor româneşti de transport internaţional de marfă / pasageri să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare, prin luarea în considerare a posibilităţii înregistrării unor timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierei şi prin asigurarea resurselor necesare de apă şi alimente persoanelor transportate. În acest context, este importantă informarea corectă a şoferilor români, achiziţionarea din timp a vinietelor electronice şi achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din R. Bulgaria. Toţi cei interesaţi, persoane fizice şi firme de transport, pot obţine informaţii relevante, privind vinieta electronică şi taxele de drum tip TOLL pe www.bgtoll.bg/ro/, privind situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare: www.mvr.bg, privind starea actuală a drumurilor: pe aplicaţia gratuită LIMA http://lima.api.bg/, pe pagina de Internet a Agenţiei 'Infrastructura Rutieră': www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop, privind regimul vamal la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia: pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei 'Vămi' din Bulgaria - www.customs.bg, privind starea vremii: weather.bg. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel