Data publicării:

ANM, Cod Galben de fenomene severe imediate. Informare până în 19 ianuarie de vânt puternic și ninsori la munte

Autor: Irina Constantin | Categorie: Vremea
WhatsApp

Meteorologii au emis mai multe alerte meteo. 

Alerte meteo de fenomene severe imediate

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări nowcasting de fenomene severe imediate în această dimineață. Astfel, până la ora 10:00, este Cod Galben de local ploaie, care favorizează depunere de polei. în zona depresionară a județului Harghita, respectiv zona localităților: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu. 

Tot până la ora 10:00, este în vigoare un Cod Galben de intensificări temporare ale vântului care vor depăși la rafală 55...60 km/h. Vizată este zona de litoral a județului Constanța, respectiv zona localităților: Constanța, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albești, Pecineaga, Istria, Săcele, Costinești, Mangalia. Vizat este și județul Tulcea: Delta Dunării, respectiv zona localităților: Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Ceamurlia de Jos, Nufăru, Beștepe, Crișan, C.A. Rosetti, Maliuc, Pardina, dar și zona de litoral a județului, respectiv zona localităților: Jurilovca, Sulina, C.A. Rosetti, Sfântu Gheorghe. 

Alerte meteo generale

În același timp, sunt în vigoare două alerte meteo generale, una de Cod Galben, cealaltă informare meteo. 

Astfel, avem Cod Galben până la ora 22:00 de intensificări susținute ale vântului: ”În Carpații Meridionali și Occidentali și local în Banat, vântul va avea intensificări cu viteze de 60...80 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 100 km/h, va fi viscol și vizibilitate scăzută” anunță ANM. 

De asemenea, până în 19 ianuarie, la ora 20:00, va fi în vigoare o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și viscol în zona montană înaltă: ”În intervalul menționat, îndeosebi în jumătatea de vest a țării va ploua, la munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mai mari de 1700 m temporar va ninge. Cantitățile de precipitații acumulate vor depăși 20...25 l/mp, iar în Carpații Occidentali și Meridionali pe arii restrânse 50 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, iar din noaptea de marți spre miercuri (17/18 ianuarie) la altitudini mari în masivele sudice va sufla tare cu viteze de peste 100...110 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului și în restul teritoriului, cu rafale în general de 55...65 km/h, îndeosebi în vest și sud-est”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel