Data actualizării:
Data publicării:

ANM, avertizări de Cod Galben și Cod Portocaliu de caniculă și instabilitate atmosferica accentuată

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Vremea
WhatsApp

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare  privind valul de căldură, disconfort termic ridicat pentru următoarele ore.

COD GALBEN

Pe parcursul zilei de miercuri (27 iulie) valul de căldură se va menține în regiunile sudice și sud-estice și local
în cele vestice, centrale și estice. Disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va
depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 27 iulie
În Oltenia și Muntenia valul de căldură va persista. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de
37...40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20...22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 27 iulie, ora 12:00 – 29 iulie, ora 02:0

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în după-amiaza
și seara zilei de miercuri (27 iulie), îndeosebi în centrul, estul țării și la munte, apoi din a doua parte a nopții de
miercuri spre joi (27/28 iulie) și în sud-vest și sud. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și
izolat vijelii (viteze la rafală de peste 55...70 km/h) și grindină. Pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 25...30
l/mp. În extremitatea de sud a teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în după-amiaza zilei
de joi (28 iulie) și în noaptea de joi spre vineri (28/29 iulie).

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 27 iulie, ora 14:00 – 27 iulie, ora 22:00

Zone afectate: jumătatea de sud a Moldovei, nordul și estul Munteniei și nordul Dobrogei

Local în jumătatea de sud a Moldovei, nordul și estul Munteniei și nordul Dobrogei vor fi perioade cu averse
torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de peste 80...90 km/h) și
izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse
25...35 l/mp.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 28 iulie, ora 03:00 – 28 iulie, ora 22:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată

Zone afectate: nordul Olteniei și al Munteniei, Carpații Meridionali și de Curbură

Local în nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi perioade cu
averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 40...60 l/mp.




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel