Avertizarea este valabilă până luni la ora 16:00, iar în acest interval vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar local în Oltenia, Transilvania, Moldova, nordul Crișanei și sud-vestul Munteniei vor fi rafale de 55...70 km/h.
În zona de munte vântul va avea intensificări cu viteze de 70...90 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 90...110 km/h, vizibilitatea va fi redusă și va fi viscol.
Începând din orele după-amiezii, aria ninsorilor moderate cantitativ va cuprinde nord-vestul teritoriului și local zona de munte, transmite ANM.
Vânt puternic până marţi dimineaţă
"Din seara zilei de luni (17 ianuarie) și până în dimineața zilei de marți (18 ianuarie), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi rafale de 80...110 km/h, iar în Moldova, Transilvania și sudul Olteniei viteza vântului va atinge 65...70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare îndeosebi spre seară și în prima parte a nopții de luni spre marți, cu viteze în general de 55...65 km/h. În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi la peste 1700 m, unde vizibilitatea se va reduce semnificativ. Ninsori viscolite se vor semnala local și în jumătatea nordică a teritoriului", mai transmite ANM.
Se anunţă şi COD PORTOCALIU, valabil până marţi dimineaţă
"Începând de luni, ora 16:00, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110...140 km/h. Va ninge viscolit, local mai abundent (15...25 l/mp), vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită", arată meteorologii.
Marţi, COD GALBEN de vânt în Moldova, Transilvania şi Oltenia
"Pe parcursul zilei de marți (18 ianuarie), vântul va continua să prezinte intensificări în estul, centrul și local în sudul și sud-estul țării, precum și în zonele de munte.
În Carpații Meridionali, îndeosebi în zona înaltă, vor fi rafale de 90...110 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi redusă. În Moldova, viteza vântului va atinge 60...85 km/h, iar în Transilvania, Dobrogea, sudul Olteniei și local în Muntenia, 55...60 km/h", au concluzionat cei de la ANM.
Cum va fi vremea în Bucureşti
Până marţi dimineaţă, valorile termice se vor situa peste normele specifice perioadei. Vântul se va intensifica treptat, în special după orele amiezii, când vor fi rafale de peste 50...55 km/h. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, cu înnorări spre seară și la începutul nopții, dar condițiile pentru precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie, vor fi reduse.
Temperatura maximă va fi de 6...8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.
Pe parcursul zilei de marţi, valorile termice vor fi ușor mai scăzute față de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general moderat (35...40 km/h). Temperatura maximă va fi de 4...6 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță