Data actualizării:
Data publicării:

ANM, avertizare de vreme rea până joi seara în toată România

Autor: Andrei Itu | Categorie: Vremea
WhatsApp

Cea mai mare parte a României se află joi sub o informare meteorologică de vreme instabilă, respectiv ploi sub formă de averse, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 20:00, va ploua în cea mai mare parte a ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, iar pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15 - 25 litri/mp, pe alocuri de peste 40 litri/mp.

În general, vremea va fi în instabilă, joi, şi în Capitală. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse moderate cantitativ (10 - 15 litri/mp), descărcări electrice şi posibil grindină.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi 25 - 26 de grade, iar cea minimă de 12 - 14 grade Celsius. 

Citește și - Cod galben de ceaţă densă în 5 judeţe din regiunea Moldovei, joi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţa, o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă densă în localităţi din 5 judeţe din regiunea Moldovei, valabilă în orele următoare.

Prin urmare, până la ora 9:00, în zeci de localităţi din judeţele Bacău, Suceava şi Neamţ se va semnala local ceaţă care aduce scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Ceaţa va persista până la aceeaşi oră şi în județele Vaslui și Iaşi. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore, precizează ANM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel