Data publicării:

ANM a emis o atenționare de viscol în 14 județe ale României valabilă în weekendul 11-12 februarie

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo Cod galben de viscol.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo Cod galben de viscol şi transport de zăpadă în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, mai ales la altitudini de peste 1.700 de metri, care va fi în vigoare de sâmbătă, ora 20:00, până duminică la ora 10:00, potrivit Agerpres.

Potrivit ANM, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, mai ales la altitudini de peste 1.700 metri, temporar va ninge, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60...80 km/h şi vor fi perioade cu viscol, transport de zăpadă şi vizibilitate redusă.

Judeţele ce se vor afla, parţial, sub Codul galben de viscol şi transport de zăpadă sunt: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Vâlcea, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Buzău şi Vrancea. 

Elena Mateescu, director ANM, a oferit prognoza meteo pentru următoare perioadă

"De săptămâna viitoare, îndeosebi de marți, temperaturile vor fi ușor în creștere, în special în regiunile extracarpatice, acolo unde maximele vor deveni unele pozitive, de la 0 până la 9 grade Celsius, astfel încât, în a 2-a parte a săptămânii, vorbim, la nivel local, în partea de sud-vest și sud a țării, de valori chiar de 10-11 grade.

"Urmează 2 nopți geroase"

Până atunci, însă, urmează 2 nopți geroase. La noapte și mâine dimineață, vorbim de temperaturi care, la scara întregii țări, se vor situa între -16 până la -5 grade Celsius cu cele mai coborâte valori în continuare în zonele depresionare - până la -25 de grade Celsius. Cu siguranță și noaptea de duminică spre luni va fi una geroasă, pentru că, mai ales în zonele centrale și nordice, valorile termice vor caracteriza în continuare o vreme geroasă cu minime sub -15 grade Celsius.

În același timp însă, vorbim și de intensificări ale vântului, cu precădere în zona montană. Vorbim de rafale care pot depăși viteze de 60-70 de kilometri pe oră. Vor fi perioade cu viscol și transport de zăpadă, pentru că în zona montană consemnăm strat consistent, mai ales în meridionali și în zonele mai joase de relief, viteze ale vântului de 40-50 de kilometri pe oră care cu siguranță vor amplifica senzația de rece.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel