Data actualizării:
Data publicării:

ANM a anunţat când se răcește vremea: Va fi chiar mai rece decât în mod normal pentru această perioadă

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

În prima parte a săptămânii viitoare, vor fi maxime de 23 de grade Celsius, însă vremea se schimbă de joi.

Luni, 17 octombrie, în regiunile vestice și prin sud, iar marți cam în toată țara, temperaturile vor fi de 20 și ușor peste 20 de grade, până la 20-23 grade, ușor mai scăzute de atât în zona litoralului și în zonele depresionare.

„Într-adevăr, de miercuri aș putea spune, chiar se va resimți o răcire sub influența unui front atmosferic rece care va traversa teritoriul țării noastre dinspre nordul teritoriului până în zonele sudice, astfel încât temperaturile vor scădea miercuri în jumătatea de nord a țării. Joi, în toate regiunile, vremea va fi chiar mai rece decât în mod normal pentru această perioadă”, a spus Alina Șerban, meteorolog în cadrul ANM.

„Aș putea spune temperaturi de 7-8 grade, până la cel mult 16-17 grade, în extremitatea de sud-vest a țării, temperaturi care se vor menține, de altfel, conform semnalelor pe care le avem la momentul acesta, până spre finalul săptămânii.

Diminețile vor fi reci. Temperaturile minime vor fi destul de scăzute, ne așteptăm chiar la valori de 0 și ușor sub 0 grade în mod deosebit în nordul, în centrul teritoriului și pe arii mai restrânse”, a mai zis, la Antena 3, Alina Șerban.

Citește și...

Anul agricol 2021-2022, unul dintre cei mai secetoși din istorie

Gabriela Băncilă avertizează că anul agricol 2021-2022 a fost unul dintre cei mai secetoși din istorie. Aceasta a vorbit și despre lipsa precipitațiilor din vara acestui an și efectele asupra culturilor agricole.

„A fost o vară destul de caldă, cu valori de căldură chiar intense, mai ales la sfârșitul lunii iunie și în luna iulie. Valuri de căldură ce au determinat înregistrarea unor temperaturi comparabile cu cele mai ridicate și peste cele mai ridicate valori înregistrate de-al lungul timpului în special pentru regiunile din partea de vest și nord-vest a țării. Acest lucru, spus mai concret, înseamnă că în perioadele respective de valabilitate a codului roșu, pentru regiunile respective, s-au înregistrat recorduri absolute, cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată de când se fac înregistrări pentru respectivele stații meteorologice. Există stații cu un regim de observații care depășește 100 de ani, stații care au un număr de ani de observații de sub 100 de ani, dar oricum ne raportăm la o perioadă de peste 60 de ani de măsurători meteorologice în respectivele amplasamente.“, a spus Gabriela Băncilă.

„Până în momentul de față, acest an se situează sub media anului 2019 și 2020, anii cei mai călduroși în țara noastră, însă se remarcă, cel puțin în perioada septembrie 2021 - august 2022, cea mai redusă cantitate de precipitații. A fost o cantitate de precipitații de sub 500 l/mp, 480l/mp mai precis, ceea ce face din această perioadă cea mai secetoasă perioadă din istorie.

Este foarte adevărat că pe parcursul lunii august și mai ales în ultimele două săptămâni, gradul acesta ridicat de instabilitate atmosferică a mai redus din deficitul de apă în sol și a mai crescut această medie, dar acest an agricol, 1 septembrie - 31 august, perioada la care ne raportăm pentru a evalua anii agricoli, putem spune că se situează în topul celor mai secetoși ani la noi în țară și această vară nu a făcut altceva, prin temperaturile ei ridicate, decât să accentueze această secetă care la sfârșitul lunii iulie era pe arii foarte extinse una deosebit de intensă“, a precizat, la DC News, Gabriela Băncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel