Data publicării:
• Anisie, moment halucinant în direct. I-a închis gura unei profesoare după provocarea DCNews, dar a dat DOVADA SUPREMĂ - VIDEO
O profesoară, care a intrat în direct în timpul interviului acordat de Monica Anisie, i-a adresat provocarea lansată de DCNEWS. Răspunsul unui ministru al Educației e revoltător.
DCNews.ro a lansat, în urmă cu o zi, provocarea ca ministrul Educației, Monica Anisie, să prezinte un curs demonstrativ online. 20.000 de răspunsuri a înregistrat sondajul lansat de DCNews. Ar fi fost o simulare necesară care ar fi ajutat profesorii și, implicit, elevii, dar și pe ministrul Educației, pentru a sesiza unde sunt minusuri, unde și cum trebuie lucrat, ce e de făcut, dacă se poate, deci o analiză din toate punctele de vedere. O simplă propunere aruncată într-un document, care nu ține seama de factorul uman, fără o simulare, o demonstrație, este cel mai rău lucru care i se putea întâmpla sistemului de învățământ în România. Din tabăra liberală, aflăm, la nivel declarativ cât de importantă e educația și de ce elevii trebuie să revină urgent în bănci. Dar, dincolo de declarațiile pompoase, rostogolite din liberal în liberal, ca o poezie ”tocită”, avem practica, iar, la practică, oficialii din Guvern sunt absenți.
Vezi aici mai mult despre provocare: EXCLUSIV PROVOCARE explozivă pentru ministrul Anisie. Peste 20.000 de răspunsuri, sondaj fulminant
În această seară, la Digi24, ministrul Educației, Monica Anisie, și-a demonstrat limitele în relația cu profesorii. Comunicarea deficitară și chiar umilirea profesorilor care au intrat în direct prin replici de tipul ”dacă ați fi citit, ați fi văzut/știut/etc” arată care e adevărata relație între Ministerul Educației și profesori. Acei profesori care trebuie să se descurce să-și cumpere tablete, măști și să se protejeze singuri de virus, chiar și așa, fără mărirea salariilor prognozate pentru septembrie 2020.
În acest context, o profesoară i-a lansat provocarea DCNews, în direct, ministrului Educației, fiind o confirmare pentru noi că provocarea lansată este și preocuparea profesorilor. Răspunsul a fost: ”Doamna profesoară, și dvs., și eu suntem colege”.
”Foarte adevărat, dar... ” a încercat să spună profesoara aflată în conexiune online să spună.
”Doamna profesoară, vă rog, cu tot respectul pentru dvs., aș vrea să vă spun că împreună trebuie să gândim lucrurile pentru copii, pentru educația copiilor și știu că sunteți un om care vă gândiți, în aceste momente, la copii, și de aceea aveți și întrebări” a continuat Anisie, fără nicio legătură cu întrebarea despre un curs demonstrativ online.
”Tocmai de aceea” a subliniat profesoara. Aceasta a mai spus că-n anul școlar încheiat, predarea online ”nu a fost imposibilă, dar a fost greu” și asta în condițiile în care predă într-o școală total conectată la Internet, profesori și elevi.
”Trebuie să ne gândim totuși, dacă vă uitați acum, eu sunt în fața unui laptop și doar atât cuprinde camera unui laptop” i-a atras atenția profesoara ministrului Anisie.
Cu câteva zile înainte de începerea anului școlar, Anisie declară că a spus ca școlile să-și cumpere camere de luat vederi
”De aceea am spus că există posibilitatea ca fiecare unitate de învățământ să achiziționeze camerele de luat vederi, vă amintiți că am spus lucrul acesta, inspectoarele școlare fac eforturi, directorii unităților de învățământ, împreună cu primarii, fac achiziții și am văzut școli dotate cu camere web și se pot desfășura cursurile în format fizic sau hibrid sau în format online” a răspuns Monica Anisie.
La insistențele moderatului să accepte să o filmeze online în 14 septembrie cum va preda ora, Monica Anisie s-a eschivat, dând o declarație uluitoare, minute în șir.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News