Data publicării:
ANI i-a amendat pe deputaţii care nu l-au revocat pe Petre Roman
Agenţia Naţională de Integritate i-a amendat pe cei 22 de deputaţi din Comisia juridică pentru că nu l-au revocat din funcţie pe Petre Roman, pentru incompatibilitate.
Au fost amendaţi cu câte 2.000 de lei cei 22 de membri ai comisiei care au fost luni la şedinţă. ANI s-a folosit de articolul 29, alinetul 3, din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, potrivit căruia "neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune".
ANI a trimis, luni, o nouă solicitare Camerei Deputaţilor de revocare din funcţie a deputatului Petre Roman, după ce a constatat incompatibilitatea acestuia. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat, luni, o decizie în privinţa incompatibilităţii deputatului PNL Petre Roman, urmând să ceară Biroului Permanent să solicite ANI un punct de vedere privind documentele depuse de Roman, care susţine că procesul în cazul său nu s-a încheiat.
Petre Roman i-a anunţat pe membrii comisiei că nu este de acord cu punctul de vedere al ANI potrivit căruia nu ar fi contestat raportul privind incompatibilitatea sa şi susţine că două certificate de grefă de la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti dovedesc că a solicitat în instanţă anularea raportului ANI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News