Data actualizării:
Data publicării:

Ani de vechime neînregistrați la Casa de Pensii. Violeta Alexandru: Pensionarii, pe drumuri, pe la angajatori

Autor: Ema Apostu | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Violeta Alexandru a anunțat că mai multe cărți de muncă nu au fost înregistrate.

"Am mers la firul ierbii, alegând, aleatoriu, Casa de Pensii Dâmbovița, pentru a vedea cum stau lucrurile cu aceste cărți de muncă nescanate, situație care îi poartă pe oameni pe drumuri pentru depunerea de adeverințe. Am terminat ședința la Cartel Alfa și am plecat, fără anunț, la Târgoviște.

În perioada 2006 – 2008, Casele de Pensii au scanat cărțile de muncă. Nu toate, se estimează un procent de 80%. Verific, la sânge, procentul. Am cerut, desigur, explicații detaliate privind renunțarea, de către cei care au avut sarcină să facă scanarea, la obiectivul integrării tuturor informațiilor din Cărțile de muncă în sistem. Pentru mine lucrurile sunt simple: sunt informații deținute de o instituție, oamenii nu mai au de ce să le aducă ei. Să răspundă cei din sistem, cei care trebuie să le aibă.

"Cineva a decis să oprească România în loc cu câțiva ani"

Concluzia preliminară a documentării mele: scanările nu sunt de bună calitate. Casele de Pensii spun că nu pot avea încredere în corectitudinea informațiilor. Pe scurt, bani aruncați, timp irosit. Sunt oameni cărora nu le pasă că se irosesc resurse. Cineva nu și-a făcut treaba și cineva a decis să se renunțe, oprind practic România în loc cu câțiva ani și purtând pensionarii pe drumuri pe la angajatori/ITM", a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel