"Dintre acestea, în 75 de cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. În alte 13 cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, ANI va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese", informează un comunicat al ANI transmis, joi, AGERPRES.
Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând consilii judeţene, primării, instituţii publice de la nivel central şi local, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: "Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare".
"În perioada de referinţă, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, 25.963 de proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de 72,34 miliarde lei (aprox. 15,19 miliarde euro). Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT a fost de 2,87 miliarde lei (aprox. 603 milioane euro), iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 46,95 lei (aprox. 10 euro)", se arată în comunicat.
Totodată, în 45 de situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT.
Dintre cele 25.963 de proceduri analizate, aproximativ 12% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 122.013 contracte subsecvente (loturi).
În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 5.258 de autorităţi contractante, 27.226 de operatori economici şi 529.570 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria