Anghel (ANPC): De la 1 ianuarie am primit 298 de sesizări de la consumatori români privind serviciile prestate pe piaţa liberă de energie
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a primit de la începutul lunii ianuarie până în prezent 298 de sesizări cu privire la nemulţumirile consumatorilor legate de serviciile prestate pe piaţa liberă de energie, a declarat vineri, directorul general al ANPC, Paul Anghel.
'Sunt 298 de sesizări cu privire la nemulţumiri ale consumatorilor români, de la 1 ianuarie până azi, legate de serviciile prestate de această piaţă liberă, fie că vorbim de întârzieri la semnarea contractelor, fie că vorbim de întârzieri de a li se trimite forma contractului sau actele adiţionale, sau nemulţumiri legate de preţul pe KWh sau pe metru cub', a spus Anghel, la conferinţa organizată de DC Media Group.
Paul Anghel a subliniat că, din perspectiva informării consumatorilor, atât Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei, cât şi ANPC au făcut publice informaţii cu privire la posibilitatea consumatorilor de alege unul sau altul dintre furnizori şi că, din perspectiva supravegherii pieţei, împreună cu ANRE, în perioada următoare va fi demarat un control amplu legat, inclusiv, de clauzele abuzive din contractele existente la noii furnizori de energie electrică şi gaze naturale.
'Acolo unde vom constata că sunt clauze care creează dezechilibre semnificative între drepturi şi obligaţii le vom trimite instanţelor judecătoreşti să se pronunţe asupra caracterului abuziv sau, pe cale, amiabilă vom discuta cu reprezentanţii operatorilor economici pentru a modifica acele clauze', a subliniat Paul Anghel, precizând că acele 298 de reclamaţii dau teme pentru controalele pe care instituţia le face pentru supravegherea pieţei la nivel naţional.
Acesta a mai menţionat că ANPC a postat mesaje de informare pe site-ul instituţiei, pe Facebook şi pe celelalte canale de comunicare şi că, în urma discuţiilor cu ministrul energiei, Virgil Popescu, cu conducerea Consiliului Concurenţei şi a ANRE s-a constatat că sunt anumit societăţi care nu informau corect consumatorii cu privire la posibilitatea de a schimba furnizorul de energie electrică sau de gaze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News