Data publicării:

Angelina Jolie şi Brad Pitt, divorţ. Anunţ după doi ani de bătălie judiciară

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Angelina Jolie, risc uriaș. Războiul cu Pitt, departe de a se fi terminat
Angelina Jolie, risc uriaș. Războiul cu Pitt, departe de a se fi terminat

Fostul cuplu Angelina Jolie şi Brad Pitt vor să evite un proces dureros pentru copiii lor cu vârste fragede şi sunt pe punctul de a ajunge la un acord de divorţ, care le-ar evita prezenţa în sala de judecată, relatează online ziarul spaniol ABC. 

După doi ani de bătălie judiciară, declaraţii, dezvăluiri şi dezminţiri, acordul dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt privind custodia copiilor este mai aproape ca oricând. Totul arată că cei doi actori încearcă să evite un proces care i-ar prejudicia pe copiii lor minori, având vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. 

Surse apropiate interpretei din "Maleficent" au declarat publicaţiei The Blast că ambii actori sunt de acord să încheie negocieri înainte de data procesului prevăzut să înceapă la 4 decembrie. Deşi se ştie că Jolie luptă pentru a-i oferi o custodie minimă fostului său soţ, se pare că acordul îi va acorda lui Brad Pitt timp suficient pentru a petrece cu copiii săi. 

Ambii sunt decişi să încheie un acord în următoarele zile

Potrivit revistei americane, fostul cuplu şi-a dat seama că singurul lucru pe care îl obţine printr-o luptă în tribunale este de a-şi prejudicia proprii copii, astfel încât ambii sunt decişi să încheie un acord în următoarele zile. Procesul, chiar dacă nu era public, ar fi fost dezagreabil pentru ambele părţi, mai ales pentru Brad Pitt, având în vedere că Angelina era dispusă să se folosească de acuzaţiile de "abuz fizic şi verbal" împotriva fiului său Maddox, în incidentul din avion din 2016, care a motivat divorţul. 

Procesul pe care l-au tot evitat cei doi actori ar fi fost epuizant pentru cei şase copii ai lor, care au fost supuşi la evaluări constante privind custodia. În afară de custodia asupra copiilor, în joc se află şi aproximativ 450 de milioane de euro, în bani şi proprietăţi, care trebuie repartizaţi astfel încât acordul să fie complet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel