Angela Merkel urmează să fie confirmată drept candidat
Cancelarul german Angela Merkel urmează să fie confirmată luni de aliații săi din Bavaria drept candidat la conducerea guvernului în cadrul alegerilor legislative care au loc în septembrie în Germania.
Principalii reprezentanți în parlament al Uniunii creștin-democrate (CDU) a cancelarului se întâlnesc la Munchen cu lideri ai Uniunii creștin-sociale (aripa bavareză a CDU), într-un efort menit să pună capăt divergențelor pentru a înfrunta Partidul social-democrat (SPD) în sezonul electoral. Criza refugiaților din 2015-2016 a creat divizări profunde în blocul conservator al actualului cancelar.
Susținerea pentru SPD, principalul partener de coaliție al CDU, dar și cel mai mare rival, a înregistrat o creștere semnificativă în cele mai recente sondaje făcute publice duminică, la o săptămână după social-democrații l-au desemnat pe fostul președinte al Parlamentului European Martin Schulz drept contracandidat al Angelei Merkel la postul de cancelar la scrutinul din septembrie.
Potrivit unui sondaj Emnid publicat de Bild, sprijinul pentru SPD a crescut la 29%, cu 6 puncte față de sondajul realizat cu o săptămână în urmă, iar CDU, cu o susținere de 33%, a fost nevoit să constate că avantajul său asupra SPD se reduce la doar 4 puncte, de la 14 acum o săptămână.
Înaintea reuniunii de luni, Angela Merkel a adoptat un ton conciliator, subliniind în declarații făcute duminică faptul că CDU și CSU vor reuși să coopereze la stabilirea unui program electoral comun. "Sunt absolut sigură că în asemenea momente ne bazăm pe cele două partide CDU și CSU, care au mai multe în comun decât divergențe", a afirmat Merkel, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News