Angela Merkel: Referendumul din Grecia nu lasă nicio bază pentru negocierea vreunui ajutor
Cancelarul german Angela Merkel este de părere că nu există nicio bază pentru negocierea unui nou pachet de salvare a Atenei, în urma referendumului prin care grecii au respins decisiv reforma şi tăierile bugetare. Anunțul a fost făcut, luni, de către un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin.
Citește și: Grecia, rezultate zdrobitoare la referendum. Două demisii după vot
"În lumina deciziei pe care a luat-o ieri poporul grec, nu există condiţii, în prezent, în vederea intrării în negocieri cu privire la un nou program de ajutorare", a declarat Steffen Seibert, citat de Mediafax.
Angela Merkel consideră plebiscitul drept "o clarificare" a poziţiei elene, a precizat el.
"Uşa negocierilor rămâne deschisă", a mai declarat Seibert, care a minimizat însă şansele unui acord rapid cu Atena, insistând asupra faptului că aprobarea unui plan de salvare este un proces de durată.
Referendumul reprezintă o respingere a principiului ajutorării europene, care are la bază solidaritatea şi efortul individual, a conchis purtătorul de cuvânt al Berlinului.
Vezi și: Ce speră Klaus Iohannis după referendumul din Grecia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News