Angela Merkel își apără politica mâinii întine spre Rusia: Eu nu îmi voi cere scuze. Nu mă gândeam că Putin se va schimba
Anegal Merkel își apără politica față de Rusia și spune că nu are pentru ce să își ceară scuze.
Angela Merkel și-a apărat marţi politica faţă de Rusia, transmite Agerpres. Fostul cancelar federal german a apreciat că nu are de ce să-şi ceară scuze pentru faptul că a mizat pe diplomaţie şi comerţ în încercarea de a evita un război în Ucraina, informează AFP.
Totodată, Angela Merkel a condamnat din nou cu fermitate invazia rusă, care în opinia ei "nu are nicio justificare". "Aceasta este o ruptură brutală cu dreptul internaţional, (ruptură) pentru care nu există scuză", a spus Merkel, vorbind pentru prima dată în public după retragerea sa din viaţa politică, în urmă cu şase luni.
Merkel: Era în interesul Germaniei să găsească un modus vivendi cu Rusia, pentru a nu ne pomeni într-o stare de război
Însă ea a respins criticile conform cărora politica sa s-ar face vinovată în vreun fel de situaţia actuală. Angela Merkel a dat asigurări că a fost conştientă de mulţi ani de ameninţarea pe care regimul lui Vladimir Putin o făcea să planeze asupra Ucrainei.
Era în interesul Germaniei "să găsească un modus vivendi cu Rusia, pentru a nu ne pomeni într-o stare de război", ci "a putea coexista în pofida tuturor diferenţelor noastre", a afirmat Angela Merkel, care a condus timp ce 16 ani prima economie europeană.
După declanşarea invaziei ruse contra Ucrainei, fosta şefă a guvernului de centru-dreapta german a fost acuzată că a sporit dependenţa Europei faţă de energia rusă, în special promovând construcţia gazoductului Nord Stream 2, în pofida rezervelor partenerilor săi europeni şi americani.
Germania și politica mâinii întine spre Rusia
Gazoductul, menit să dubleze capacitatea de aprovizionare a Germaniei cu gaz rusesc, a fost în final suspendat după declanşarea agresiunii ruse asupra Ucrainei, fără a fi dat în exploatare. Germania a practicat multă vreme o politică a mâinii întinse spre Rusia, urmând ideea conform căreia comerţul ar induce o democratizare progresivă a acestei ţări.
"Nu mă gândeam că Putin se va schimba datorită relaţiilor comerciale", a dat ea asigurări marţi, estimând că acesta a tras linie peste democraţie. Însă, era evident că Rusia "va fi mereu un vecin al Europei, care nu va putea fi ignorat total", a argumentat Merkel în acest interviu moderat de un jurnalist al săptămânalului Der Spiegel într-un teatru din Berlin.
Chiar dacă o apropiere politică nu este posibilă, "era pertinent să avem cel puţin relaţii comerciale. Şi eu nu-mi voi cere scuze" pentru linia politică urmată în aceşti ultimi ani, a explicat Angela Merkel.
Scholz a explicat de ce continuă să vorbească cu Putin la telefon
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a spus că discuțiile sale telefonice cu Vladimir Putin au scopul să-i reamintească președintelui rus că războiul pe care l-a declanșat nu va reuși, relatează Die Zeit. Declarația a fost realizată în timpul unei vizite în Lituania, care a avut loc marți.
Scholz spune că discuțiile sale cu Putin sunt importante pentru a se asigura că liderul de la Kremlin înțelege din nou și din nou că strategia sa de a ataca Ucraina, în special, anexarea teritoriului ucrainean, nu va funcționa. Cancelarul german a insistat că este important ca Putin să înțeleagă că nici Ucraina și nici aliații ei nu vor accepta o „pace forțată”.
Olaf Scholz a fost criticat constant pentru că a continuat să comunice cu președintele rus, în ciuda numeroaselor crime de război comise de forțele armate ale Moscovei în Ucraina. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News