Data publicării:

Angela Merkel avertizează că Germania ar putea renunţa la Euro: Dacă acesta este genul de club în care se transformă zona euro, atunci poate că Germania ar trebui să-l părăsească

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Angela Merkel
Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat, pentru prima dată de la declanşarea crizei financiare şi economice, că Germania ar putea renunţa la moneda unică europeană, informează The Guardian

Potrivit publicaţiei britanice, la summitul UE de la sfârşitul lunii octombrie, dominat de criza euro şi de decizia de a salva sau nu Irlanda, Merkel ar fi avut o discuţie aprinsă cu premierul grec, George Papandreou. Papandreou ar fi acuzat-o pe Merkel că a promovat o serie de măsuri „nedemocratice“ atunci când a propus ca statele aflate în dificultate financiară să-şi piardă votul în cadrul uniunii. „Dacă acesta este genul de club în care se transformă zona euro, atunci poate că Germania ar trebui să-l părăsească"“, i-ar fi replicat Merkel. Este pentru prima dată în cele 10 luni de când euro se luptă să supravieţuiască când Germania, principalul motor economic al UE şi axa centrală a viabilităţii euro, sugerează că renunţarea la moneda unică este o opţiune, chiar dacă puţin probabilă.

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert, a refuzat să comenteze acest schimb de replici, dar a precizat că aceste ameninţări nu sunt plauzibile. „Cancelarul vede euro ca proiectul european central, doreşte să-l asigure şi să-l apere iar guvernul nu se gândeşte să renunţe“, a declarat, vineri, Seibert pentru The Guardian.

În ciuda opoziţiei copleşitoare pe care a întâmpinat-o propunerea Angelei Merkel de a priva de vot ţările care ajung în situaţia de a cere ajutor financiar de urgenţă, Merkel a rămas fermă pe poziţii. Ea a argumentat că Tratatul de la Lisabona, adoptat cu mare greutate în urmă cu un an, prevede că statele UE îşi pot pierde votul dacă sunt găsite vinovate de încălcarea gravă a drepturilor omului. „Dacă acest lucru este posibil în cazul drepturilor omului, acelaşi grad de seriozitate ar trebui avut în vedere şi în cazul euro“, şi-ar fi argumentat Merkel poziţia, potrivit martorilor. În cele din urmă a renunţat la suspendarea votului, dar a câştigat discuţia privind o serie de schimbări ale tratatului pentru a impune înfiinţarea mecanismului permanent de ajutorare a statelor aflate în pericol de faliment, cum a fost cazul Greciei, cum e cel al Irlandei şi cum ameninţă să fie şi cazul Portugaliei.

Citeşte şi:

Guvernul german: viitorul monedei euro depinde de depăşirea crizei irlandeze

Predicţie: următoarea economie care se va prăbuşi este cea portugheză

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel