Angela Merkel, acuzată de "ostilitate faţă de Europa de Est"
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, este acuzată de "ostilitate faţă de Europa de Est" de către preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. 

După ce Germania şi Statele Unite au ajuns anul trecut la un acord privind construcţia gazoductului Nord Stream 2, cancelarul german din acea perioadă, Angela Merkel, l-a sunat pe preşedintele rus, Vladimir Putin, demonstrând astfel "ostilitatea sa faţă de Europa de Est", a declarat preşedintele polonez, Andrzej Duda, în interviul 'Frankfurter Allgemeine Zeitung'.

"Am fost socat. Acest lucru ar trebui perceput ca un act nu doar de indiferenţă, ci chiar de ostilitate manifestată faţă de partea noastră a Europei', a spus Duda, adăugând că acea convorbire dintre Putin şi Merkel a avut loc în aceeaşi zi în care a fost semnat acordul dintre Germania şi Statele Unite.

Preşedintele polon a mai spus că nu a crezut niciodată în declaraţiile lui Merkel potrivit cărora Nord Stream este doar un proiect economic. Potrivit acestuia, proiectele din domeniul gazelor au devenit acum o 'acuzaţie majoră' la adresa Germaniei. Duda a adăugat că i-a atras în mod repetat atenţia lui Merkel asupra faptului că proiectele comune de gaze cu Rusia ar dăuna Europei şi vor deveni cheia dominaţiei Rusiei pe piaţa europeană, scrie Rador.

Mircea Diaconu a dezvăluit o discuție dintre Merkel și Dăncilă. Răzvan Dumitrescu: De ce nu am aflat lucrul acesta, până acum?

"În timp ce România urma să primească preşedinţia Consiliului, preşedintele țării pretindea că România nu este în stare. A fost în stare şi a fost un sezon foarte bun. Toată echipa de diplomaţi, de experţi, de oameni politici s-a comportat impecabil. În acel timp, doamna Merkel a sunat la preşedinta acestui Consiliu, doamna Dăncilă, cerându-i să urgenteze diversele aprobări, avize pentru Nord Stream 2. Doamna Dăncilă a spus un "Nu" lung, civilizat, dar un "Nu", a spus Mircea Diaconu, la Antena 3. 

"De ce nu am aflat şi public lucrul acesta, până acum?", a fost reacția jurnalistul Răzvan Dumitrescu.

"Nu ştiu de ce. Eu eram atunci acolo, la Parlamentul European şi ştiu lucrurile astea foarte bine", a  mai spus Mircea Diaconu.

Cancelarul Austriei: Este imposibil embargoul total în ceea ce privește gazele rusești

"Poziția Austriei este că este imposibil să se impună un embargo asupra gazelor rusești. Nu numai pentru că Austria este dependentă de gazul rusesc, de el depinde, de asemenea, industria Germaniei, iar dacă aceasta se va prăbuși, atunci și cea austriacă se va prăbuși, ne așteaptă șomajul în masă", a spus politicianul austriac, conform Rador.

El și-a exprimat încrederea că "sancțiunile inteligente", cum ar fi restricțiile în ceea ce privește componentele electronice, își vor arăta eficiența în timp.

Livrările prin conducta Nord Stream au fost reduse la 20% din capacitate, așa cum promisese Gazprom - 1,28 milioane de metri cubi/oră. Acest lucru a fost înregistrat de operatorul german GASCADE începând cu ora 9:00 (ora Moscovei).

Compania rusă a comunicat că pe 27 iulie va opri pentru reparații încă o turbină care pompează gaze pe conducta care duce în Germania. Comisia Europeană nu face decât să pregătească un eşec strategic cu instrucțiuni contradictorii privind achizițiile de gaze și, în același timp, nu își respectă propriile promisiuni, spune Nehammer, potrivit Reuters. CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel