Angel Tîlvăr: Statul Major al Apărării este o structură capabilă să conducă orice tip de operaţie militară întrunită
Vineri, în cadrul unei ceremonii prin intermediul căreia s-au marcat 164 de ani de la înfiinţarea SMAp, Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naţionale, a declarat că Statul Major al Apărării este o structură 'complet profesionalizată, capabilă să conducă orice tip de operaţie militară întrunită'.
'Statul Major al Apărării este, astăzi, o structură complet profesionalizată, capabilă să conducă orice tip de operaţie militară întrunită, desfăşurată pe teritoriul naţional sau în afara graniţelor ţării, independent sau în context multinaţional.
Eforturile care au fost făcute, de-a lungul timpului, de către personalul din structura de conducere a Armatei au contribuit la modernizarea nu numai a structurilor centrale de conducere ale Armatei, ci şi la crearea capabilităţilor militare de care avem nevoie pentru a fi în măsură să ne îndeplinim rolul constituţional, precum şi pentru a ne îndeplini obligaţiile în calitate de stat membru al Alianţei Nord-Atlantice', a spus Angel Tîlvăr, potrivit unui comunicat transmis de MApN.
Generalul Daniel Petrescu, Şeful Statului Major al Apărării, a transmis că, de-a lungul timpului, în eşalonul de comandă al Armatei au fost cei mai experimentaţi militari, care aveau rolul de a pregăti şi organiza trupele.
'Noi, cei de astăzi, ne închinăm cu respect în faţa memoriei predecesorilor ale căror trăsături definitorii au fost iubirea de ţară, loialitatea, competenţa şi realismul deciziilor. În acelaşi timp, Ziua Statului Major al Apărării este un moment potrivit pentru a ne îndrepta privirea şi spre viitor. Între obiectivele pe termen scurt şi mediu ale structurii de comandă-control a Armatei României se înscriu creşterea capacităţii de cunoaştere a mediului operaţional şi a nivelului de reacţie a forţelor, precum şi realizarea capabilităţilor relevante pentru contracararea întregului spectru posibil de riscuri şi ameninţări', a transmis generalul Daniel Petrescu, conform comunicatului.
Seria de manifestări dedicate aniversării Zilei Statului Major al Apărării a început, joi, cu lansarea volumului 'România şi Polonia, în avanpostul securităţii europene. Tradiţie şi continuitate (1919-2022)' şi deschiderea expoziţiei temporare 'România şi Polonia, 1919-1920. Aspecte ale relaţiilor militare şi diplomatice'.
Săptămâna viitoare, în perioada 14 - 16 noiembrie, va avea loc cea de-a V-a conferinţă ştiinţifică internaţională anuală 'Gândirea Militară Românească'.
Tema acestei ediţii va fi 'Rezilienţă, dezvoltarea capabilităţilor militare şi cooperare la nivelul NATO-UE pentru realizarea unei strategii a securităţii la Marea Neagră', potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News