Angajații unei firme de transport, reținuți pentru furt de combustibil din autocisterne. Ce au descoperit polițiștii
Șase bărbați prinși în flagrant când furau combustibil din autocisterne au fost reținuți de polițiștii doljeni.
Șase bărbați, printre care și angajați ai unei societăți de transport, care ar fi fost implicați în furtul de combustibil din autocisterne, au fost reținuți de polițiști în urma unor percheziții domiciliare și a unor acțiuni de prindere în flagrant, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, scrie Agerpres.
Cei șase reținuți au vârste cuprinse între 34 li 51 de ani și sunt cercetați pentru infracțiunea de furt calificat.
Potrivit sursei menționate, în cauză au fost efectuate, în urmă cu două zile, șase percheziții domiciliare în municipiul Craiova și comunele Ișalnița, Almăj și Amărăștii de Sus, fiind descoperite mai multe recipiente din plastic, furtunuri, cuple, precum și 1.300 de litri de combustibil, care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
.
În același dosar, polițiștii au oprit în trafic șapte autocisterne, descoperind cinci dispozitive artizanale de bruiere a aparatelor de măsurare a combustibilului, toate cisternele oprite în trafic fiind indisponibilizate pentru efectuarea unor constatări tehnice de către un expert autorizat.
Totodată, polițiștii au prins în flagrant un bărbat din comuna Malu Mare, Sat Preajba, angajat al unei societăți de transport, care ar fi extras combustibil dintr-o autocisternă, cu un dispozitiv artizanal, în timp ce se afla într-o parcare din proximitatea DJ 65 F. Bărbatul ar fi depozitat combustibilul în două bidoane de câte 20 de litri fiecare.
Un alt angajat al aceleiași societăți de transport, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Craiova, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi oferit spre vânzare către o persoană, pe un spațiu viran din localitatea Ișalnița, combustibil extras dintr-o altă autocisternă, pe care l-ar fi depozitat în patru bidoane, de 25 de litri fiecare.
Prejudiciul urmează să fie stabilit
Prejudiciul total în dosar urmează a fi stabilit, iar cei șase bărbați, în urma audierilor și a administrării probatoriului, au fost reținuți pentru furt calificat și vor fi prezentați Judecătoriei Filiași pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Cercetările sunt efectuate de polițiști sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat și polițiști ai Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Poliției Municipiului Craiova - secțiile 1-6 urbane, 1-2 rurale, Biroului Rutier și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News