Data actualizării:
Data publicării:

Angajaţii de la Statistică, protest în Buzău. Ameninţă cu întreruperea activităţii la viitoarele alegeri

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Cei 25 de angajați ai Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Buzău  ameninţă cu întreruperea activităţii la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Potrivit angajaţilor, salariile nu le-au fost indexate cu rata inflaţiei care a depăşit procentul de 43% în octombrie 2023 din ianuarie 2018.

"rincipala noastră revendicare este de natură salarială. Salariile noastre nu au mai crescut din 2017 când a fost ultima majorare. De atunci până în ziua de astăzi inflaţia a crescut peste 40 la sută, lucrăm la Statistică şi ştim asta, 43,8 la sută. Eu zic jumătate din această inflaţie dacă ne-ar fi dat la salarii era ok. Salariile sunt foarte mici, lucrăm destul de greu, lucrăm cu tot felul de date, de cifre pentru agricultură, comerţ, economie, populaţie", a declarat, pentru Agerpres, consilierul superior în cadrul DJS, Gabriel Iancu.

Ameninţă cu întreruperea activităţii la viitoarele alegeri

Salariaţii anunţă că vor organiza proteste zilnic şi atrag atenţia că ar putea întrerupe activitatea cu ocazia viitoarelor alegeri europarlamentare programate în anul 2024.

"Dacă aceste revendicări nu vor fi îndeplinite vom trece la alte forme de protest, grevă de avertisment, grevă cu întreruperea activităţii. Ne gândim şi la primele alegeri de anul viitor, alegerile europarlamentare", a mai precizat Gabriel Iancu.

Salariaţii DJS solicită stabilirea salariilor de bază ale funcţionarilor publici cu funcţii de execuţie şi conducere, precum şi ale personalului contractual la nivelul administraţiei publice centrale, acordarea majorării salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici şi personalul contractual, mărirea schemei de personal corespunzător volumului de activitate, deblocarea angajărilor şi exceptarea structurilor subordonate Institutului Naţional de Statistică de la procesul de desfiinţare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activităţii, conform prevederilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel