Angajaţii belgieni vor putea lucra patru zile pe săptămână pentru a creşte flexibilitatea post COVID
Angajaţii belgieni vor putea lucra patru zile pe săptămână, după ce guvernul a convenit un nou acord destinat să crească flexibilitatea pe piaţa muncii.
Angajaţii belgieni vor putea lucra patru zile pe săptămână, după ce guvernul a convenit un nou acord destinat să crească flexibilitatea pe piaţa muncii. După ce formaţiunile care formează guvernul de coaliţie a ajuns la un acord, premierul Alexander De Croo a spus că pandemia de coronavirus a forţat oamenii să lucreze mai flexibil şi să combine viaţa privată cu viaţa profesională, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Premierul belgian: Angajaţii belgieni vor putea lucra patru zile pe săptămână. Angajaţii vor putea să lucreze până la 10 ore pe zi
'Aceasta a condus la noi modalităţi de lucru', a spus premierul belgian,
Angajaţii care solicită acest lucru vor putea să lucreze până la 10 ore pe zi, dacă sindicatele sunt de acord, în loc de maxim opt ore în prezent, pentru a putea lucra o zi mai puţin pe săptămână dar pentru acelaşi salariu.
Belgienii vor putea să aleagă să lucreze mai mult într-o săptămână şi mai puţin în săptămâna următoare
De asemenea, belgienii vor putea să aleagă să lucreze mai mult într-o săptămână şi mai puţin în săptămâna următoare, ceea ce va permite oamenilor să îşi gestioneze mai bine viaţa privată, de exemplu în cazurile de coparentalitate.
"Cred că oferirea de flexibilitate angajaţilor este o idee bună"
'Cred că oferirea de flexibilitate angajaţilor este o idee bună astfel că te poţi organiza diferit, poţi avea un weekeend de trei zile, şi este mai uşor dacă ai copii', a declarat Amaury Massion, un muzician în vârstă de 44 de ani.
De asemenea, acordul convenit marţi introduce dreptul de a de deconecta digital de la lucru după un program normal de lucru, în cazul companiilor cu mai mult de 20 de angajaţi.
Sunt prevăzute noi reguli pentru cei care muncesc pentru platforme digitale precum Uber
În plus, sunt prevăzute noi reguli pentru cei care muncesc pentru platforme digitale precum Uber, inclusiv noi criterii pentru ca aceştia să fie consideraţi drept angajaţi.
Belgia şi-a propus să ajungă la o rată de ocupare de 80% în 2030, faţă de una de 71,4% la finele anului trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News