Data publicării:
Angajații ALRO Slatina şi Alum Tulcea, protest în fața Guvernului
Angajații de la ALRO Slatina şi de la Alum Tulcea vor protesta, astăzi, în fața Guvernului.
Mai multe sindicate din industria metalurgică, reprezentând în principal angajaţi de la ALRO Slatina şi de la Alum Tulcea, organizează luni un miting de protest în faţa Guvernului, principala revendicare fiind reglementarea pieţei de energie, scrie Agerpres.
Acţiunea este organizată de Sindicatul Liber Alro, Sindicatul Alroproduct, Sindicatul UPS, Sindicatul Aluministul, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului şi de Sindicatul Alum Tulcea. Organizaţiile sindicale solicită reglementarea pieţei de energie prin limitarea preţurilor la gazele naturale şi energie electrică la valoarea celor din decembrie 2020, pentru cel puţin un an, şi instituirea unei diferenţe de tratament între clienţii non-casnici care nu au beneficiat de ajutor de stat, legiferat prin OUG 81/2019, şi cei care au beneficiat de prevederile acestui act normativ.
De asemenea, sindicatele cer eliminarea exceptării beneficiarilor OUG 81/2019 de la plafonarea preţului energiei electrice şi plafonarea preţului acesteia la maxim750 lei/Mwh.
Angajații au mai protest și la începutul lunii
"Principalul motiv este faptul că prin Ordonanţa de Urgenţă din data de 25.01.2022 (...) se exceptează de la plafonarea energiei electrice şi a gazelor naturale pentru intervalul 01.02 - 31.03.2022 clienţii non-casnici care au primit ajutor de stat. Acest lucru este complet incorect, întrucât, practic, nu a fost ajutor de stat, ci returnarea sumelor de bani pe care Alro le-a achitat ca urmare a plăţilor efectuate pentru emisii de CO2, incluse în preţul energiei'", se menţiona într-un comunicat remis anterior de organizaţiile sindicale, potrivit Mediafax.
Sindicatele solicitau Guvernului "să limiteze preţurile aplicate la energie şi gaz la valoarea celor din decembrie 2020 pentru cel puţin un an (legea prevede posibilitatea prelungirii până la 3 ani), precum şi interzicerea exportului de energie electrică şi distribuirea acesteia către consumatorii industriali şi casnici".
Aproximativ 1.300 de angajaţi ai producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR), cel mai mare consumator de energie electrică din România, ar urma să intre în şomaj tehnic în urma începerii procesului de închidere a 60% din capacitatea de producţie, din cauza preţurilor ridicate la energie.
Pe 27 decembrie 2021, Alro Slatina a anunţat că activitatea de producţie a aluminiului se va diminua de la cinci hale de electroliză la două hale şi că se va concentra doar pe investiţiile care aduc câştiguri şi îmbunătăţiri ale activităţii, urmând ca celelalte investiţii să fie amânate. Potrivit unui comunicat din 21 decembrie, închiderea Alro ar periclita investiţii de 500 de milioane de euro planificate pentru următorii cinci ani, inclusiv pe cele pentru producţia de energie electrică, incluzând şi energie fotovoltaică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News