Data publicării:

Angajaţi la privat: Primele, valori SURPRINZĂTOARE

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Economie
WhatsApp

În sectorul privat valoarea primelor a crescut cu 68% în T1 2018, în schimb salariile au scăzut cu 13% conform unei analize de ultimă oră.

Conform unei analize de specialitate, remisă luni Agerpres, valoarea bonusurilor primite de angajaţii din sectorul privat a crescut cu 68% în trimestrul I din 2018, comparativ cu primul trimestru din 2017, în timp ce salariile au suferit o depreciere de 13% în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, .

Atât creşterea valorii bonusurilor, cât şi scăderea salariilor din primele luni ale acestui an sunt puse pe seama incertitudinii create de modificările legislative, mai exact de trecere a contribuţiilor sociale obligatorii din sarcina angajatorului în sarcina angajatului. Această schimbare a generat neîncredere în rândul angajatorilor, dar şi o perioadă de expectativă în care nu s-au luat decizii privind modificarea veniturilor angajaţilor.

Salariile s-au stabilizat

În luna martie însă, odată cu obligativitatea transmiterii în REVISAL a oricărei modificări a salariului de bază brut, a indemnizaţiilor, a sporurilor, precum şi a altor elemente de calcul salarial, salariile s-au stabilizat, înregistrând acelaşi nivel mediu cu cel aferent lunii martie 2017, potrivit Smartree Workforce Index, o analiză realizată de Smartree.

Pentru a compensa scăderile salariale cauzate de ordonanţa de urgenţă de trecere a contribuţiilor sociale obligatorii din sarcina angajatului, companiile au acordat angajaţilor în primul trimestru al acestui an bonusuri şi beneficii extra-salariale mai mari cu 68% faţă de media din aceeaşi perioadă a anului trecut. Este de departe cea mai mare valoare înregistrată pentru acest indicator la început de an, marjele de creştere situându-se în anii precedenţi între 6% şi 23%.

Angajările, trend ascendent

"Aceste valori reprezintă efectele schimbărilor legislative ce au avut loc la începutul anului. Mai exact, chiar dacă salariul minim brut pe economie a crescut de la 1.450 lei la 1.900 lei, această creştere nu a determinat majorarea veniturilor nete în aceeaşi măsură, aşa cum a fost cazul anul trecut şi cum ar fi fost de aşteptat. Dimpotrivă, salariile au suferit o diminuare semnificativă în primele două luni ale anului, scădere nemaiîntâlnită în cursul ultimilor 2-3 ani', au apreciat analiştii.

Nu acelaşi lucru este valabil în cazul angajărilor, care, în T1 2018, comparativ cu perioada similară a anului trecut, au continuat trendul ascendent, procentul de creştere fiind de 11%. Pe ramuri de activitate, cele mai mari creşteri ale numărului de angajări au fost înregistrate în construcţii, logistică, producţie, serviciile financiare, companii de tehnologie şi infrastructură IT sau servicii digitale.

Concedii mai lungi

În perioada ianuarie - martie 2018, angajaţii români şi-au luat mai multe zile de concediu comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care vacanţa intersemestrială de iarnă a elevilor se conturează de la an la an ca un reper pe harta zilelor libere. Numărul zilelor de concediu de odihnă a evoluat în primul trimestru cu 4% faţă de T1 2017, în timp ce numărul zilelor de concediu medical luate de angajaţi a crescut cu 13%. Aceste creşteri ale numărului de zile de concediu au determinat şi o evoluţie pozitivă a indicelui 'Bunăstarea Angajaţilor', cu 28%.

[citeste si]

Pentru realizarea Smartree Workforce Index, un instrument care oferă o sinteză a evoluţiei recrutărilor, a creşterii salariale şi a bunăstării angajaţilor, sunt luate în calcul peste 200 de companii, care activează în diverse industrii din domeniul privat şi care rulează în medie afaceri de peste 2,5 miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel