Modul total neprofesionist prin care instituţia statului a decis să facă public un anunţ de angajare a strâns mii de reacţii pe Facebook, iar cele mai multe au stârnit hohote de râs dar şi indignare. Practic, din clipul postat, reiese că pentru o carieră în Jandarmerie nu trebuie decât să fii major şi să ai bacul luat. ”Începând de astăzi, Jandarmeria Română scoate la concurs 1200 de locuri de muncă. Interesează-te ce condiții trebuie să îndeplinești pentru înscriere la unitatea de jandarmi din județul tău. Fii gata să vii în echipa noastră!”, se arată în mesajul publicat pe rețeaua de socializare.
Dincolo de filmuleţul care nu spune prea multe, iată care sunt condițiile generale pentru cetățenii care vor să se angajeze la Jandarmerie:
a. să aibă cetățenia română şi domiciliul în România;
b. să cunoască limba română scris şi vorbit;
c. să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d. să fie apți din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenței semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;
e. să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți, iar în cazul candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale M.A.I., să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
f. să aibă studii corespunzătoare cerințelor postului pentru care candidează, iar candidații la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverință din care să rezulte faptul că au susținut şi promovat examenul de bacalaureat;
g. să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise şi practicate în societate;
h. să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
i. să nu fi fost destituite dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
j. nu au desfășurat activități de politie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
k. îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcției publice cu statut special.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană