Angajări ISU București-Ilfov 2022. Se recrutează din sursă externă pentru ocuparea a 95 de posturi de servant
Angajări ISU București-Ilfov 2022. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov a anunțat că organizează concurs pentru ocuparea a 95 de posturi vacante de servant. Recrutarea și selecția se realizează din rândul personalului civil.
"Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov organizează concurs pentru recrutarea şi selecţia din rândul personalului civil, ce nu deţine calitatea de cadru militar/poliţist în activitate/rezervă, în vederea ocupării a 95 posturi vacante de soldat profesionist (servant).", arată un anunț publicat pe pagina de Facebook ISU București-Ilfov.
Candidații trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și să fi absolvit cel puțin învățământul general obligatoriu. De asemenea, ei trebuie să fie declarați apt la evaluările psihologice și medicale.
Probele de concurs
"Probele de concurs constau în verificarea existenței fobiilor incompatibile cu sarcinile și responsabilitățile meseriei de pompieri (proba „Urcarea pe scară” și proba „Deplasarea în subsol întunecat”), precum și în evaluarea performanțelor fizice (parcurgerea traseului practic-aplicativ).", precizează ISU București-Ilfov.
Candidaţii care doresc să participe la concurs vor transmite exclusiv electronic cererea de înscriere la concurs, în format .pdf, pe adresa de e-mail [email protected], până la data de 21.01.2021, ora 16:00.
Toate celelalte detalii și informații cu privire la probele de concurs, precum și cu privire la modul de întocmire și transmitere a dosarului de recrutare se pot găsi pe site-ul inspectoratului www.isubif.ro secțiunea carieră sau accesând acest link.
Modul de desfășurare a evaluării fizice prin parcurgerea traseului practic-aplicativ
VEZI ȘI: MApN, campanie de recrutare pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă
Ministerul Apărării Naţionale organizează o campanie suplimentară de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României, pe locurile rămase neîncadrate în anul 2021.
Astfel, campania de recrutare are ca scop ocuparea a 444 de locuri de rezervişti voluntari (maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi), rămase disponibile în unităţi militare din 15 judeţe - Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea şi Vrancea.
Procesul de recrutare şi selecţie pentru seria suplimentară, care are loc până pe data de 21 ianuarie, se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr.M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Citește continuarea articolului AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News