Cori Grămescu, antrenor de pilates și nutriționist, scrie pe pagina sa de Facebook, că Andrei Roșu "a înotat timp de 21 de ore neîntrerupt cei 33 de km care s-au simțit, în realitate, ca 60 din cauza curenților. Cu o zi înainte, Andrei a alergat 140 de km, iar acum mai are de mers 300 de km cu bicicleta până la punctul final al competiției, Arcul de Triumf de la Paris". Cori Grămescu este de părere că Andrei Roșu va termina competiția pentru că "proba de înot a fost piatra de încercare, cu atât mai mult cu cât Andrei a învățat să înoate în urmă cu doar 4 ani".
Andrei Roșu a scris, marți, pe pagina sa de Facebook: "Vă mulțumesc din suflet pentru urări și pentru sprijin! Pe parcursul probei de înot, echipa de suport îmi citea mesajele primite = reeenergizare instant. Au contat ENORM încurajările voastre, într-o cursă în care am vomat de 42 de ori, din cauza răului de mare (organizatorii au ținut evidența și mi-au spus ulterior că la 50 m-ar fi obligat să mă retrag :(), brațul stang nu a mai fost funcțional dupa km 40, am trecut prin 2 "lanuri" de meduze-gigant roz și violet, apa a avut 13 grade în UK și 14 în Franta (wetsuitul Zoot Force 3 a făcut minuni!!!), iar curenții ne-au 'ajutat' să parcurgem ultimii 4 km în... 8 ore! Pentru a 'străpunge' un curent mai slab, a trebuit să 'sprintez' 2 km, iar pentru asta am apelat la rezerva strategică de Energy Shot (Isostar). Efect secundar (normal pentru produsele cu cafeină): mi-au ramas doar 2 ore de somn (interval suficient, având în vedere că la ultra-triatloane nu prea se doarme".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz