Andrei Gerea - Laura Codruța Kovesi, tur de forță: ”Să răspundă cu funcția”
Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE, a transmis o declarație tăioasă după declarațiile de astăzi ale șefei DNA.
”De la momentul desecretizării protocolului DNA-SRI, am așteptat explicații pertinente, instituționale, din partea celor două părți implicate. În schimb, șefa DNA a făcut azi un tur de forță în mass-media românească. Ieșirea publică a doamnei Kovesi nu are nicio legătură cu dorința ei de a explica și de a clarifica situația protocoalelor încheiate în timpul mandatelor sale cu SRI, prin care se oferea serviciului cale liberă în ancheta penală. Mai mult, șefa DNA a ieșit în spațiul public în speranța că va atenua dezvăluirile din ultima perioadă, mai exact desecretizarea protocolului SRI – PÎCCJ, precum și dezvăluirile care au apărut ulterior. Nu asta așteaptă românii de la șefa DNA, societatea românească are nevoie urgent de explicații referitoare la protocolul SRI-DNA.”
”Să răspundă cu funcția”
”Însă, acțiunea de imagine a șefei DNA nu numai că nu poate să ascundă realitatea și declarațiile făcute de-a lungul timpului, prin care spunea că acest protocol nu există. Ba mai mult, poziția de astăzi a doamnei Kovesi, care a evitat să ofere explicații, nu poate avea alt rezultat decât scăderea credibilității justiției din României și așa aflată la o cotă foarte scăzută. În al doilea rând, protocolul dintre SRI și PÎCCJ a dus la apariția unor grave încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenilor, ale Constituției și legilor în vigoare. Aici nu mai e vorba de semantică, ci e vorba de lege, pe care cei care au pus în practică acest protocol au încălcat-o în mod constant. De aceea, doamna Kovesi trebuie să răspundă cu funcția pentru toate aceste încălcări ale legii, ale Constituției, pentru toate abuzurile care au avut loc.” consideră Andrei Gerea.
Proces real de reformă
El a conchis: ”După toate dezvăluirile făcute în spațiul public cu privire la activitatea procurorilor DNA, după desecretizarea protocolului SRI – PÎCCJ, suntem în situația în care actul de justiție din România este decredibilizat de o serie de oameni care se agață cu dinții de scaune, refuzând să recunoască toate faptele pe care le-au făcut. Pentru o reformă reală a justiției, în România trebuie demarat un proces real de reformă, ce va fi înfăptuit de magistrați nepătați de înțelegeri oculte.”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News