Data publicării:
Andrei Gerea, schimbat de la șefia ALDE București
Andrei Gerea a fost schimbat, marți, de la șefia filialei ALDE București. Deputatul îi ceruse public demisia lui Călin Popescu Tăriceanu de la conducerea partidului, pe motiv că acesta „contribuie decisiv la disoluția ALDE”.
În locul lui Andrei Gerea vor fi copreședinți interimari ai filialei ALDE București deputatul Varujan Vosganian și liderul TLDE Daniel Catana.
„În cadrul ședinței Consiliului de Coordonare al filialei ALDE Bucureșți, întrunită marți seară, a fost propusă înlocuirea din funcția de președinte al filialei ALDE București a deputatului Andrei Gerea. Motivul care a stat la baza deciziei Consiliului de Coordonare al ALDE București a fost legat de lipsa de implicare a acestuia în coordonarea filialei București”, arată o postare pe pagina de Facebook a ALDE București.
Decizia va fi înaintată Biroului Politic Executiv al ALDE
Conform sursei citate de Mediafax, decizia luată marți va fi înaintată Biroului Politic Executiv al ALDE care va aproba modificările stabilite în filiala București a partidului.
„Consiliul de Coordonare al ALDE București a decis să îi desemneze în calitate de copreședinți interimari pe deputatul Varujan Vosganian și președintele organizației de tineret a ALDE Claudiu Daniel Catana. Decizia luată în ședința de marți va fi înaintată Biroului Politic Executiv al ALDE, cel care va aproba modificările stabilite în ședința filialei”, conchide sursa menționată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News