Data publicării:
Andrei Chiliman, decizie radicală după ce ÎCCJ a respins contestaţia DNA
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a anunțat, joi după-amiază, decizia pe care a luat-o după ce ÎCCJ a hotărât ca acesta să fie cercetat în continuare în libertate sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată.
Andrei Chiliman a decis să se autosuspende din funcție de prim-vicepreședinte al liberalilor și din cea de co-președinte sector 1, argumentând că nu dorește ca implicarea sa într-un dosar penal să afecteze imaginea PNL.
DNA, sechestru avere Andrei Chiliman. Prejudiciul, unul record
"M-am autosuspendat atât din funcția de prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, cât și din funcția de copreşedinte al filialei PNL Sectorul 1. Decizia mea este dictată de dorința ca implicarea mea într-un dosar penal să nu afecteze imaginea Partidului Național L!iberal, dar și de convingerea că decența și bunul-simț trebuie să guverneze viața publică și comportamentul politicienilor. Am încredere în Justiţie, am convingerea că voi beneficia de un proces echitabil și îmi voi susține dreptatea în fața procurorilor și a judecătorilor. Dreptatea se dezbate în fața magistraților, și nu pe ecranul televizorului", a scris, joi, pe Facebook, Andrei Chiliman.
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, va fi cercetat în continuare în libertate sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată, a decis definitiv joi Înalta Curte de Casație și Justiție.
Adrian Cioroianu: Ar fi bine ca la nivelul politicii românești să fie ceva mai multă liniște
În acest timp, Primăria sectorului 1 a transmis astăzi că activitatea administrației locale se desfășoară în condiții normale, fără să fie afectată de ancheta organelor judiciare, atribuțiile primarului Andrei Chiliman, cercetat sub control judiciar pentru fapte de corupție, fiind preluate temporar de viceprimarul Vasile Moțoc.
"Primăria Sectorului 1 rămâne o instituție în slujba cetățeanului. Activitatea administrației locale se desfășoară în condiții normale, fără să fie afectată de ancheta organelor judiciare. Problemele cetățenilor care intră în sfera de competență a autorității locale sunt tratate cu aceeași seriozitate și soluționate cu celeritate.
Atribuțiile specifice funcției primarului vor fi exercitate temporar de către viceprimarul Vasile Moțoc, în baza principiului delegării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale", informează site-ul administrației locale .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News