Cele două posibilități de câștig în dosarul Roșia Montană. ”Tot ce auziți este manipulare”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu
Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu
Andrei Caramitru a făcut mai multe analize pe subiectul Roșia Montană. 

”Tot ce auziți acum de la toți pe Roșia Montană e pură manipulare. Să își salveze ei fundul sau să puncteze politic, atât (atât puterea cât și opoziția). Eu o să comentez concret când citesc pronunțarea.

Sunt 2 posibilități ca e o treabă la final despre un contract:

- instanța nu a considerat că statul român a făcut o deposedare. Adică - licența e încă validă și proiectul poate fi făcut. M-ar mira dar nu e deloc imposibil (din ce știu eu apărarea statului a cam fost asta)

- instanța consideră proiectul mort - adică investitorul a riscat de capul lui și statul nu era obligat să facă toate actele până la final cu el. Va conta foarte mult pentru a ști dacă există sau nu un drept al investitorului acolo.

Și ne spune ce opțiuni există pe viitor.

Ce e fascinant este mai degrabă valoarea pe bursă a Gabriel Resources. Valoarea pe bursa era de vreo 500 mil USD înainte de zvonurile recente cu procesul. Înainte de pronunțare era de 880 mil usd. Cum ar fi primit cel puțin 2 miliarde dacă câștigau - practic bursa estima max. 25% șanse înainte zvonuri și după doar max. 40%.

Oricum - chestia asta acum va fi folosită masiv în campanie. Însă nu cred că va influența așa mult pe omul simplu (majoritatea nu urmăresc chestii atât de tehnice, nu le înțeleg și oricum li se rupea de proiectul ăla cât timp nu îi afecta personal). Per total - economic - am evitat un dezastru financiar dar bani în plus - ioc. Am rămas la fel de săraci și proști ca înainte” a scris Andrei Caramitru pe Facebook. 

”Contează mai mult ce vrea cel din satul afectat nu ce zbiară unii de la 500 km distanță”

Anterior, el puncta că ”rezervele de aur din Roșia Montana sunt de vreo 20 de miliarde de dolari. Rezervele estimate de shale gas (scos cu fracking) sunt de sute de miliarde de dolari (avem rezerve cât producția pe 2 ani a SUA, ceva colosal). Sunt niște sume amețitoare, mai mari de câteva ori decât PIB-ul Ungariei de exemplu. Mi se pare TOTAL ABERANT să nu le exploatăm (chit că vor fi poluate în 4-5 sate din cele 10.000 pe care le avem). Vrem să devenim noua Norvegie sau nu? Însă aș face cumva altfel. Companii de proiect - deținute de stat inițial - care să dea inițial acțiuni pe moca celor din satele afectate (ca să se împartă cu cei de acolo măcar un pic averea). După - ai nevoie de investiție - vinzi acțiuni pe bursă sau licitație să vină oricine oferă mai mult. Să poată investi oricine e interesat la noi etc. pentru o parte din acțiuni. Și pentru asta da - m-aș gândi să fac inclusiv referendum - ca să mă asigur ca oamenii pot decide (vor să protejeze mediul / răul / dealul din cele 4 sate sau preferă să avem o țară dezvoltată și bogată). Referendumul poate fi național sau local acolo (că sincer - contează mai mult ce vrea cel din satul afectat nu ce zbiară unii de la 500 km distanță)”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel