"Le dau un sfat socialiștilor care nu înțeleg matematică de bază (adică toți). Cei care urlă împotriva sistemului de sănătate privat. Și prețurilor mai mari din privat. Dacă chiar vor ca sistemul de stat să ofere servicii excelente, să aibă bani de investiții și să și plătească bine doctorii - trebuie să se gândească de unde să vină banii ăștia în plus.
În primul și primul rând - să ceară să plăteasca toată lumea sănătatea. Nu doar angajații cu carte de muncă. Să plăteasca și cei cu PFA și micro (cu procent din venit, nu cu minimul legal, așa cum e acum). Să plăteasca și pensionarii. Să plăteasca și părinții care au copii în plus. Altfel nu ai cum să crezi că 5 milioane de oameni cu salarii mici pot susține un sistem pentru 19 milioane de oameni la același nivel ca în Germania. Dacă nu vor asta - trebuie să ceară un sistem de stat diferențiat. Servicii mai bune - plătești extra. Dublu/triplu. Cu factură. Adică exact cum e acum între stat și privat. Doar că statul nu e în stare să gestioneze nimic sau să facă vreun spital. Privatul, da. Dacă nu acceptă nici una, nici alta - atunci nu prea ai cum. Că banii nu cresc în copaci. Nici măcar în utopiile imbecile socialiste.” a scris Andrei Caramitru pe Facebook.
Andrei Caramitru, membru USR, a fost sfătuitorul lui Dan Barna, liderul partidului. Recent, acesta a afirmat că postările lui Caramitru Jr. sunt în nume personal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie