Data publicării:

Baciu, în SUA: România a devenit un furnizor de soluții de securitate digitală. În Europa, un atac cibernetic are loc la fiecare 44 de secunde

Autor: Valentina Miu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Sursa foto: Facebook Andrei Baciu
Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Sursa foto: Facebook Andrei Baciu
Dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a fost prezent în cadrul celui mai mare eveniment la nivel global pe teme de sănătate și digitalizare, organizat în Statele Unite ale Americii. Aici, Andrei Baciu a prezentat o parte dintre lucrurile pe care România le-a realizat în domeniul sănătăţii și securității cibernetice.

„La invitația U.S. Embassy Bucharest, am avut privilegiul de a vorbi, în Statele Unite ale Americii, la Chicago, la cel mai mare eveniment la nivel global pe teme de sănătate și digitalizare, #HIMSS23”, a scris Andrei Baciu pe pagina de Facebook.

Despre ce a vorbit Andrei Baciu în cadrul evenimentului

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a prezentat în cadrul evenimentului o parte dintre lucrurile pe care România le-a realizat în domeniul sănătăţii și securității cibernetice.

„Sunt mândru că am avut șansa de a prezenta, în cadrul acestui eveniment care reunește 40.000 de profesioniști din întreaga lume, o parte dintre lucrurile pe care România le-a realizat în domeniul sănătăţii și securității cibernetice. Valoarea României în domeniul securității digitale a fost confirmată inclusiv prin faptul că țara noastră a fost aleasă să găzduiască Centrul European pentru Competenţe în domeniul Securităţii Cibernetice - o reală recunoaștere a autorității României în acest domeniu. Sau de faptul că România a devenit un furnizor de soluții de securitate digitală. În domeniul privat, avem una dintre cele mai mari companii de antivirus din lume. De ce e important să vorbim despre lucrurile astea: pentru că în Europa, un atac cibernetic are loc la fiecare 44 de secunde. Gândiți-vă doar că 2 din 5 cetățeni europeni au avut probleme de securitate cibernetică și că 1 din 8 afaceri au fost vizate de atacuri cibernetice”, a atras atenția Andrei Baciu.

„Dar atacurile cibernetice pot avea consecințe extrem de grave și pot pune chiar în pericol sănătate și viața oamenilor. Sistemul de sănătate se află pe locul 6 în topul celor mai afectate sectoare atunci când vorbim de atacuri cibernetice, după administrația publică, furnizorii de servicii digitale, sistemul bancar, domeniul serviciilor sau persoanele fizice.

În tot acest context, țara noastră și-a construit o reputație pentru securitatea cibernetică asigurată și a devenit un exportator de soluții de securitate digitală. Mă bucur că am avut șansa de a vorbi despre toate aceste lucruri în fața unei audiențe de asemenea anvergură. Avem cu ce ne mândri!”, a mai transmis secretarul de stat din Ministerul Sănătății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel