Data publicării:

Andreea Paul: Programatorii sunt condamnați la șomaj în zece ani

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Programatorii români sunt condamnaţi la şomaj în zece ani, dacă nu se investeşte în creativitatea lor, a declarat, joi, Andreea Paul, fost deputat liberal în Parlamentul României. 

'Dacă noi am avea un business creativ de forţa Facebook, PIB-ul României s-ar putea tripla într-un interval foarte scurt de timp. Apropo de IT, când zic de România Creativă, noi avem capacitatea de a produce în România absolvenţi cam 500 pe IT (pe an - n. r.) în inteligenţa artificială, din care doar 20-30 rămân în ţară şi aceştia sunt catapultaţi în zona de programare. Asta înseamnă moartea creativităţii şi a perfecţionării propriei forţe a inteligenţei artificiale. Noi îi condamnăm la şomaj în zece ani pe programatorii IT. Degeaba ne lăudăm cu viteza cea mai mare de internet dacă nu investim în creativitatea IT-iştilor. Asta este una dintre zonele spre care trebuie să ne reorientăm ca educaţie, ca politici publice', a spus Paul. 

Potrivit acesteia, România are una dintre cele mai mici intensităţi ale ajutorului de stat din toată Europa Centrală şi de Sud Est, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel