Andreea Marin s-ar putea întoarce în televiziune
Andreea Marin Bănică a primit o ofertă tentantă de a reveni în televiziune. Deşi e încă în tatonări pentru a prelua frâiele unei emisiuni, fosta "Zână a surprizelor" este prudentă înainte de a bate palma.
Este vorba despre o televiziune din Spania, care a i-a propus o nouă emisiune TV. Se pare că fosta „Zână a Surprizelor" va zbura luna viitoare până la Madrid, unde are sediul casa de producţie, pentru a cunoaşte proiectul în detaliu, dar şi pentru a-şi negocia beneficiile, scrie Libertatea.
Prudentă încă în declaraţii, Andreea Marin a dezvăluit doar că a fixat deja prima întâlnire cu viitorii parteneri. „Nu mă grăbesc să vorbesc până când nu văd exact despre ce e vorba, voi călători luna viitoare la Madrid la invitaţia producătorului", a declarat vedeta, potrivit ziarului Ring.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News