Data publicării:
Andreea Marin, despre ironiile cu "zâna Surprizelor": Trei ameţiţi care îşi propun să facă bullying. Mi-am făcut dreptate
Andreea Marin a vorbit despre ironiile pe marginea titulaturii de "zână" și bullying.
"Eu sunt un om puternic, pe mine nu mă destabilizează trei ameţiţi care îşi propun ei să facă bullying. Bullyingul ăsta pentru mine nu este destul de puternic. Am trecut prin atâtea răutăţi în cei 30 de ani aproape de când sunt în ochii lumii, să zic aşa, din pricina sau datorită, nici nu ştiu cum să spun, muncii în televiziune, încât pe mine nu mă poate destabiliza vorba unuia sau a altuia. S-au spus atâtea minciuni încât, dacă ar fi fost să stau şi să pun suflet pentru fiecare astfel de vorbă, eu nu aș mai fi construit nimic.
"Nu sunt de acord să lupt cu armele dezgustătoare ale unora"
La început, sufeream, bineînţeles. Chiar mi-am făcut dreptate uneori folosindu-mă însă de o armă curată, de justiţie. Nu sunt de acord să lupt cu armele dezgustătoare ale unora, ci dacă fac un lucru îl fac pe calea cea drepta, aşa cum consider eu, fără să fac rău altora, ci făcându-mi doar dreptate cu drepturile mele în faţă, ca ale oricărui alt om. Am drepturi. Unii au murit pentru că acele legi să există. Unii oameni au făcut istorie, luptând din greu pentru ca o lege să ajute alţi oameni şi să ajungă să ne apere.
Respect această istorie a oamenilor care au făcut eforturi ca aceste legi să devină realitate şi mă folosesc de ele. În momentul în care sunt pusă în faţa unei situaţii, caut să aflu care sunt acele legi care îmi apără drepturile. În momentul în care le ştiu, mă lupt pentru că ele să mă apere în mod real şi asta am făcut, în unele situaţii - nu merita toate efortul, dar altele merita să treci pur şi simplu pe lângă ele.
Cel mai bun răspuns pe care îl poţi da este o nouă realizare. Când îţi duci efortul înspre a construi ceva, îi laşi pe ceilalţi să latre pe marginea drumului şi tu construieşti, îţi vezi de munca ta. Până la urmă, oamenii cu capul pe umeri vor vedea ce fel de om eşti, că eşti consecvent, că mergi doar înainte, că îi ajuţi şi pe alţii, ca tu alegi să clădeşti în timp ce alţii aleg să vorbească. Aceasta este calea pe care eu am găsit-o de cuviinţă în viaţă", a spus Andreea Marin, în podcastul #TeAscult cu Ilinca Vandici.
"Am avut momente în care am plâns"
"Am avut momente în care am plâns, dar chiar în momentul în care plângeam vedeam luminiţa de la capătul tunelului. Plângi că să te răcoreşti, dar tu ştii că trebuie să te ridici din genunchi şi că singura soluţie este să mergi înainte. La ce îmi foloseşte să mă uit înapoi, să mă lamentez pe marginea a ceea ce nu mi-a ieşit? Hai să vedem ce pot să fac mai departe şi ce e de învăţat din situaţia aia nefastă", a mai spus vedeta.
Andreea Marin nu exclude revenirea pe tv cu show-ul "Surprize, surprize"
Andreea Marin a fost invitată, de curând, la podcastul "Altceva cu Adrian Artene". Vedeta a fost întrebată de o posibilă revenire a emisiunii "Surprize, Surprize" şi... surprize, surprize! Sunt şanse să ne putem bucura din nou de celebrul show care, odinioară, ţinea România în case de la 8 seara până aproape de miezul nopţii.
Andreea Marin și-ar dori să prezinte din nou emisiunea "Surprize, Surprize", doar dacă proiectul ar fi realizat cu un grad înalt de responsabilitate și actualizat pentru timpurile în care trăim. "Dacă ar fi realizat cu responsabilitate, updatat timpurilor noastre și se poate! Eu sunt și producător și am o viziune amplă asupra acestui lucru și știu cum să fac asta" a declarat Andreea Marin despre o posibilă revenire la "Surprize Surprize".
"Surprize, surprize" a fost o emisiune de televiziune difuzată în fiecare sâmbătă pe TVR1, realizată de Andreea Marin. Emisiunea a rulat începând din anul 1999, timp de 9 ani, în 18 sezoane și a fost unul dintre cele mai populare spectacole de televiziune din România. În primii ani de la lansare, emisiunea a bătut recordurile de audiență pe țară printre toate emisiunile televizate. Elementul de bază al programului consta în reîntâlnirea unor oameni apropiați (rude, prieteni), pe care distanța sau lipsurile materiale îi despărțiseră vreme îndelungată.
Întâlnirile reprezentau o surpriză pentru unul dintre participanți, acesta fiind deseori copleșit de situație și dând frâu liber exteriorizării emoțiilor, îmbrățișările și lacrimile dând o notă dramatică și sentimentală show-ului. O altă secțiune a programului o reprezenta dimensiunea artistică. Emisiune a avut ocazia sa fie gazda a nume mari ale industriei muzicale internaționale, printre care: Bonnie Tyler, Demis Roussos, Boney M., Richard Clayderman, Julio Iglesias Jr., Samantha Fox, Sara Montiel, Adamo, Back Street Boys*citation needed, Al Bano şi alţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News