Data publicării:

Andra, scrisoare emoționantă pentru fiica ei, Eva: Să rămâi mică, să te cuibăreşti în braţele mele

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Eva, fiica Andrei Măruţă, a împlinit ieri trei ani, iar artista s-a gândit să îi pregătească o scrisoare emoţionantă, în speranţa că cea mică o va citi, când va deveni o domnişoară în toate regulă.

"De mult timp îmi doresc să îţi scriu o scrisoare, una pe care să o citeşti când vei creşte mare, dar parcă niciodată nu am reuşit să pun cuvintele pe hârtie/tastatura aşa cum mi-aş fi dorit. Poate pentru că te-am dorit atât de mult şi simt că, orice aş spune, nu e de ajuns pentru a exprima cu adevărat ceea ce simt pentru tine, draga mea Eva Ioana Maria (...)

Te am doar de trei ani în viaţa mea – îmi amintesc şi acum cu mare emoţie momentul când te-am ţinut în braţe – şi simt că am descoperit o altă lume, că şi eu cresc împreună cu tine şi învăţ să mă cunosc în atât de multe feluri. Eşti plină de viaţă, iubitoare, atât de fericită, dar şi puternică şi hotărâtă să transformi lumea într-un loc minunat de joacă, încât mă uimeşti în fiecare zi.

Trece repede timpul şi parcă îmi doresc să rămâi mereu mică, fragilă, să te cuibăreşti în braţele mele şi să alergi după David. Draga mea Eva Ioana Maria, să nu te grăbeşti să creşti şi să rămâi mereu cu sclipiri de lumină inocenţă în ochi. Mie, lui Cătălin şi lui David ne-ai adus doar bucurie şi suntem fericiţi când umpli camera cu râsul tău zglobiu", scrie artista.

"Mă simt binecuvântată că ai apărut în viaţa mea, dragă Eva Ioana Maria

Nu sunt perfectă, ştiu, o să am momente când o să greşesc sau nu o să pot să fiu lângă tine atât de mult pe cât îmi doresc. Dar încerc, pentru tine şi pentru David, să fiu cea mai bună versiune a mea, să vă dau tot ce am eu mai bun pe lume. Iartă-mă pentru nopţile când ajung prea târziu, pentru clipele în care oboseala nu mă lasa să facem castele şi să ne deghizăm în prinţese. Încerc să compensez cu multă afecţiune şi îmbrăţişări calde.

Ce îţi doresc acum, că împlineşti această frumoasă vârstă? Să te bucuri mereu de soare în suflet, să fii sănătoasă, să ai încredere în tine şi să răspândeşti bunătate. Râsul şi chicotelile tale sunt cel mai frumos cântec pentru inima mea! Până la anul, când sper să îţi scriu din nou, dragă Eva Ioana Maria, îţi sărut ochii cei dragi şi te îmbrăţişez cum doar o mamă poate s-o facă! La mulţi ani, puiul meu!".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel