Anchetă proteste. Ionel Corbu: 160 de jandarmi au participat la intervenție
Prim-procurorul Parchetului Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat miercuri că, din documentele puse la dispoziţia procurorilor de Jandarmerie, peste 160 de jandarmi au participat la activitatea de intervenţie la protestul de vineri din Piaţa Victoriei.
'Au fost primite de la Jandarmeria Română o mare parte din documentele solicitate, din analiza cărora a rezultat că se impune cu necesitate solicitarea suplimentară şi a altor date de referinţă şi utile cauzei. Sunt aspecte de natură tehnică şi protejate de caracterul respectivelor înscrisuri. Am primit planul de acţiune, planul de intervenţie şi jurnalul acţiunilor operative întocmit de structurile de jandarmi. Rămâne să centralizăm pe structuri efectivele de jandarmi participante la eveniment.
La acest moment, din vizualizarea documentelor pe care le avem, sunt peste 160 de jandarmi militari. Vorbesc de militarii jandarmi care au participat la activitatea de intervenţie. Atât am reuşit să sintetizăm din documente. Este vorba de forţele participante', a spus Ionel Corbu.
Cercetare penală in rem
Procurorii militari au deschis un dosar penal, în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului Diasporei de vineri din Piaţa Victoriei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News