
„S-a lucrat intens într-un colectiv extins și aș vrea să mulțumesc tuturor polițiștilor care au colaborat la rezolvarea acestui caz, inclusiv cooperare pe orizontală aici în țară cu privire la instituții dar și cu parteneri externi. În sine, rezolvarea acestui caz este un mesaj către orice cetățean care și-ar pune în gând să mai încalce legea în felul acesta atât de grav, cu speranța că poate scăpa prin fuga din țară, vor fi prinși oriunde merg, mai devreme sau mai târziu.
Cu privire la dificultățile procedurale cred că este o situație asupra căreia merită să se aplece Consiliul Superior al Magistraturii, dar aici sunt proceduri specifice pe care le pot declanșa, ori hotărî să o facă sau să nu o facă, depinde de ce informații au.
În final s-au făcut toate procedurile legale, a fost respectată legea și acțiunea polițiștilor a fost încununată de succes”, a declarat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, în direct la România TV.
Ministerul de Interne, efort axat pe îndemânare și cunoștințe
„Indiferent cât de mult s-a colaborat, s-a lucrat în echipă, în perspectivă, fără dotarea Poliției Române și nu numai a Poliției, vorbesc de Jandarmerie, Poliția de Frontieră și așa mai departe, toate armele Ministerului, fără dotări, fără salarizări, fără echipamente, fără tot ce are nevoie un polițist la dispoziție, nu poate face performanță pe termen lung, practic, efortul acum semnificativ este în cea mai mare măsură axat pe îndemânarea și pe cunoștințele profesionale și efortul polițiștilor care ar trebui să dispună și de alte mijloace logistice la dispoziție”, a mai declarat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- TOP bancuri de Ziua Națională
- Ravagii pe piața finlandeză de energie, după o ofertă eronată: Prețurile s-au prăbușit. Finlanda, Suedia, Danemarca și Norvegia, investigație de proporții
- SRI, imagine virală de 1 Decembrie: Frumoasă de oriunde-ai privi-o / foto
- Mircea Badea, fază amuzantă cu fiul său la parada de 1 Decembrie: Anul ăsta pare că am scăpat!
- Declarațiile procurorului din Germania care îl anchetează pe Cătălin Cherecheș. ”Poate fi eliberat, să se bucure de libertate”
- Emil Boc, marele absent de Ziua Națională. A dormit pe scaune în aeroport
- Frig, ploi și ninsori. Vremea de Crăciun și de Revelion
- Cancelarul Austriei a felicitat România. Ciolacu a vorbit cu Nehammer și anunță un prim pas pentru dezghețarea problemei Schengen
- Recepția de la Cotroceni, pentru prima oară în istorie la orele prânzului. Marii absenți de la recepția lui Iohannis
- Lucruri mai puțin știute despre iarna din 1954, când zăpada a atins 2-3 metri în București. Mihai Timu (ANM) a spus ce a produs un astfel de fenomen