Data publicării:
Anchetă alegeri 2009, BLOCAJ. Toader, somat să intervină în scandalul cu PÎCCJ
Președintele Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților cu privire la alegerile prezidențiale din 2009, Oana Florea, transmite că solicită ministrului Justiției, Tudorel Toader, să uzeze de autoritatea sa pentru a debloca situația gravă care a apărut după refuzul PÎCCJ de a pune la dispoziție o copie a dosarului nr. 213/P/2017.
Oana Florea transmite: ”Reamintim că Procurorul General al României, domnul Augustin Lazăr, a refuzat cererea Comisiei de anchetă prin adresa nr.1792/C/2017 din data 14.07.2017 interpretând în mod eronat prevederi din Codul de procedură penală, Constituție și decizii ale CCR. Comisia parlamentară de anchetă a revenit cu o nouă solicitare demontând juridic toate motivele invocate de acesta. De asemenea, în loc să "colaboreze în realizarea anchetei parlamentare" așa cum stabilește Decizia Curții Constituționale nr. 430/2017 la pct. 35, domnul Augustin Lazăr a emis 2 postări pe pagina de Facebook a Ministerului Public și un comunicat de presă în care își arogă atribuții ale Curții Constituționale încălcând două decizii ale acestei instituții, respectiv Decizia nr. 428/2017 și 430/2017.”
[citeste si]
Președinta Comisiei adaugă: ”În plus, Procurorul General solicită CSM ca la rândul său să exercite atribuții care îi revin Curții Constituționale și să încalce deciziile amintite mai sus. Comisia parlamentară a solicitat CSM să respingă solicitările domnului Augustin Lazăr, lucru care s-a și întâmplat, Consiliul Superior al Magistraturii respingând TOATE solicitările Procurorului General. Domnul Augustin Lazăr, în exercitarea funcției de procuror general, persistă în a refuza solicitarea Comisiei, încălcând:
-principiul cooperării loiale dintre instituții;
- principiul loialității față de Constituție;
- Art. 1 alin.(5) din Constituţie: "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."
- Art. 61 alin.(1) din Constituţie: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării"
- Art. 54 alin.(2) din Constituţie:"Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege"
- Art. 131 alin.(1) din Constituţie: "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor."
- Deciziile Curții Constiționale nr 411, 428 și 430/2017.”
Solicitări clare către Toader
”Ținând cont de toate aceste aspecte și în situația în care se consideră că trebuie să se limiteze la rolul ministrului Justiției precis "trasat prin legile speciale care reglementează statutul magistraţilor şi organizarea judiciară", rol enunțat chiar de către domnul Tudorel Toader în adresa nr. 4/60514/2017, înregistrată la Comisia specială de anchetă cu nr. 4C-30/51 din 04/08/2017, SOLICITĂM MINISTRULUI JUSTIȚIEI:
1. Să inițieze "in extremis" exercitarea unui control care să vizeze modul de îndeplinire de către domnul Augustin Lazăr a atribuţiilor sale de serviciu, în calitate de Procuror General.
2. Conform art.44 alin.(4) coroborat cu art.45 alin.(1), în calitate de titular al acțiunii disciplinare să sesizeze Inspecția Judiciară în legătură cu exercitarea de către domnul Augustin Lazăr a funcției de Procuror General.” continuă Oana Florea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News