Cu toate că cele trei vedete, în rol de mesageri ai postului, se află în momente diferite de viață, cu interese diferite și preocupări diferite, au, însă, și foarte multe lucruri în comun: cred în aceleași valori, sunt femei puternice, care au dovedit că lupta pentru fericire merită orice efort și că orice femeie poate avea parte de succes, atâta timp cât își propune acest lucru.
"Este o onoare să fac parte din acest proiect. Mi se potrivește, e în perfectă concordanță cu ceea ce gîndesc eu! Cred cu toată ființa în forța, cumpătarea, judecata, tandrețea femeii puternice! Cred în capacitatea ei de a renaște perpetuu, de a o lua de la capăt, de a sări orice obstacol! Trebuie doar să aibă încredere, iar conceptul ăsta din care am norocul să fac parte, asta își propune: să ofere încredere!", spune Carmen Tănase.
"Au existat multe proiecte dragi mie, de-a lungul timpului, despre care am simțit că mi se potrivesc și cu care am avut ceea ce se numește "chimie". Cel mai nou, însă, și poate și cel mai spectaculos, este Happy Channel. Fericirea, viața, în sine, bucuria de a trăi și de a încerca s-o transmitem și altora, ca fiind mereu posibilă - toate fac parte din mine, din felul meu de a fi. Așadar, marturisesc acum, în premieră: între mine și Happy Channel a fost dragoste la prima vedere! Și sunt convinsă că același lucru vor simți și telespectatorii noștri, începând cu 8 martie!", explică Anca Turcasiu.
Cristina Ciobănașu, aflată la început de drum, în viață, povestește: "Este o mare, mare onoare pentru mine că am ajuns să fac parte din acest proiect – Happy Channel. Și este o și mai mare onoare să mă aflu alături de Anca Turcasiu și Carmen Tănase în rol de "ambasador" Happy Channel. Am fost educată să cred în mine, să înțeleg că, alături de muncă și seriozitate vine și succesul și că atâta timp cât îmi propun ceva și muncesc pentru acel ceva, e imposibil să nu reușesc. Iar la pachet cu orice reușită vin bucuria și fericirea".
Televiziunea Happy Channel va emite începând cu 8 martie. Happy Channel se adresează în principal segmentului feminin din zona comercială (femei din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani), cu oferte dedicate și întregii familii și se poziționează în zona televiziunilor militante - o abordare nouă pe piață media din România. Noul post de televiziune își propune nu doar să ofere telespectatoarelor producții de calitate, targetate pe dorințele și așteptările lor, ci și să le reprezinte cauzele și să militeze pentru ele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024