Anca Pandrea, în stare gravă la spital. "Am supraviețuit doar cu ceai"
Actrița Anca Pandrea a fost la un pas de moarte săptămâna trecută. Problemele cu plămânii s-au agravat.
Actrița nu s-a mai putut ridica din pat mai multe zile și nu a putut mânca. Prietenii au convins-o să se interneze urgent la Spitalul Floreasca, unde se află şi în prezent. Anca Pandrea a fost diagnosticată în toamnă cu pneumonie. Atunci a aflat că are niște "găurele" la plămânul stâng. Medicii i-au recomandat atunci să renunţe la fumat şi să revină pentru analize. Problemele au reînceput şi, vineri dimineaţă, a fost nevoită să meargă la spital.
"După vernisaj m-am simţit din ce în ce mai rău, n-am mai reuşit să mă dau jos din pat şi n-am mai putut mânca. Am supravieţuit doar cu ceai. Mă simt foarte slăbită. Cred că totul mi se trage de la plămâni", a declarat Anca Pandrea pentru ziarulring.ro.
"Orice s-ar întâmpla, nu mi-e frică de moarte! Mă voi duce la Iura, asta mi-am dorit din clipa în care puiul meu a plecat pe lumea cealaltă. Îl rog pe Iura în fiecare noapte să mă ia lângă el. Aici, de dorul lui, suferinţa îmi sfâşie inima", a mai mărturisit actrița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News