Data actualizării:
Data publicării:

Anca Boagiu: PNL nu își asumă Master Planul pe Transporturi

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
boc si boagiu
boc si boagiu

Senatoarea PNL Anca Boagiu îi dă o lovitură dură premierului Victor Ponta, în numele PNL. 

Victor Ponta vrea acord politic pentru Master Planul pe Transport

"După trei ani în care a pierdut finanțări de 3 miliarde de euro din cauza incompetenței și apetitului pentru contracte ilegale, Victor Viorel Ponta vrea acum asumare politică pe Master Planul în infrastructură. După trei ani de bătaie de joc la adresa tuturor românilor, Victor Viorel Ponta vrea acum pact politic pentru autostrăzi. Practic, Victor Viorel Ponta nu vrea nimic pentru România, pentru români. Vrea doar pentru el și pentru baronii locali ai PSD cărora caută să le cumpere susținerea politică personală. PNL nu își va asuma niciodată așa-zisul plan, numit mincinos Master Planul General în Transporturi, care este, practic, planul de salvare politică și financiară al lui Victor Viorel Ponta și al baronilor locali ai PSD", a afirmat, marți, Anca Boagiu, într-o postare pe blogul său.

EXCLUSIV. Previziune sumbră: alertă portocalie de terorism. Pericole majore care amenință România

Senatoarea PNL a adăugat: "Dacă doriți pact pentru autostrăzi, finalizați lucrările care au întârzieri de doi ani, respectați coridoarele care ne leagă de Europa, nu vă mai bateți joc de bani, nu mai licitați lucrări care depășesc Bechtel, nu mai mințiți și asumați-vă, măcar o dată în viață, responsabilitatea reală de șef al unui Guvern anti-români".

"Practic, Victor Viorel Ponta vrea astăzi să cloneze, ca imagine, Acordul politic pentru Apărare semnat la inițiativa președintelui statului, dar nu în interesul românilor și al României, ci în interesul politic și personal al celei mai dezastruoase guvernări din ultimii 25 de ani", a opinat Anca Boagiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel