Anca Andrei, nou proiect în colaborare cu IMG
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Anca Andrei lansează un proiect nou in cooperare cu Intact Media Grup.

Dupa ce a acordat in ultimele luni sprijin diviziei online a Antena 3 (antena3.ro si jurnalul.ro), Anca Andrei va incepe, dupa 15 septembrie, un amplu proiect de tip media-360 in cooperare cu Intact Media Group. Detaliile noii constructii la care va contribui cu experienta acumulata in presa online si print si in managementul evenimentelor de prestigiu vor fi comunicate in saptamanile urmatoare.

Anca Andrei a debutat în presă la 20 de ani, la Pro TV. După câțiva ani în domeniul comunicării politice, în 2016 a revenit în media.

Anca Andrei a fost bursier al statului francez, a avut o bursă de studii în Italia și o bursă Schuman pentru Jurnalism la Bruxelles, acolo unde a fost și stagiar în cadrul Parlamentului European, la Departamentul de Comunicare al Unității de Finanțe.

Aceasta a absolvit Academia de Studii Economice (ASE), primind și titlul de Ambasador al Facultății de Comerț pentru merite deosebite, Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, un master profesional în comunicare strategică în Franța, la Centrul European Universitar din cadrul Universității Nancy 2 și în prezent este doctorand în cadrul ASE, Economie și Afaceri Internaționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel