Data publicării:

Analiză. UE, România singura care mai rezistă

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Politica
WhatsApp

Protestele care au avut loc în România în ultimele săptămâni au fost generate de o decizie a guvernului care a adoptat OUG 13 aproape de miezul nopții și a priclitat lupta împotriva justiției se arată într-o analiză. Totodată, într-un context regional în care populismul a pus stăpânire pe partea estică a Europei, România este singura care mai rezistă valului. 

”Un val de victorii electorale populiste, care a început în Europa de Est și care a ajuns până la Casa Albă amenință acum stabilit politica din Europa de Vest. Liderii din ambele părți ale spectrului politic - pe dreapta în Ungaria și Polonia, iar pe stânga în Slovacia și Republica Cehă - expun o versiune neliberală a democrației. Aceste țări stau în opoziție față de democrațiile tradițional liberale din Europa de Vest”, se arată într-o analiză Strife.

În acest context regional, în România, PSD a câștigat categoric alegerile, dar a adoptat unele decizii care șubrezesc lupta anti-corupție mai precizează sursa citată. Astfel, societatea a avut o reacție promptă.

”La marginea unei Uniuni Europene cu probleme, românii au înfruntat conditii de iarnă, ger și temperaturi sub zero grade Celsius pentru principiile statului de drept și politică fără corupție. Pe parcursul ultimelor trei săptămâni, țara a cunoscut cele mai mari proteste de la Revoluția anticomunistă română din 1989. Corupția a fost o problemă serioasă în România, pentru o mare parte din ultimele trei decenii, dar succese recente, ale DNA condus de Laura Codruța Kovesi, au adus un sentiment de mândrie și de încredere în rândul românilor”.

Astfel, în urma protestelor, ”România rămâne ultima țară din regiune care rezistă valului de populism”.

În text se mai precizează și faptul că OUG 13 a fost adoptată de Guvern în timpul nopții, fapt ce a amplificat protestele. Totodată, se precizează că Executivul este condus de Sorin Grindeanu, dar Liviu Dragnea este cel care ia deciziile întrucât nu poate ocupa funcția de premier din cauza unei condamnări cu suspendare.

”Printre cei care beneficiau de ordonanță a fost Liviu Dragnea însuși”, mai precizează sursa citată.

Analiza vorbește și despre reacția promptă a UE și amintește faptul că ordonanța ”a fost criticată de Comisia Europeană, care a avertizat România să nu să se retragă din lupta împotriva corupției” prin vocea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și vicepreședintelui Frans Timmermans.

În urma ordonanței adoptate la ora 11 noaptea, ”mai mult de jumătate de milion de protestatari au ieșit pe străzi în orașe importante din România, aproximativ un sfert de un milion numai în București în momentul de vârf al demonstrațiilor”.  Textul mai precizează că protestatarii și-au pierdut încrederea în partidul aflat la guvernare și au solicitat demisia Executivului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel