Data publicării:

Analiza privind organizarea concursurilor pentru posturile vacante din Sănătate, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Două memorandumuri privind organizarea concursurilor pentru posturile din Sănătate se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, 11 ianuarie.

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, 11 ianuarie, se află analizele memorandumurilor cu privire la organizarea concursurilor în vederea ocupării posturilor vacante din cadrul unităților subordonate Ministerului Sănătății și pentru aprobarea sesiunii de organizare de concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante din sectorul sănătate și asistență socială din cadrul instituțiilor publice locale care au depus cereri eligibile neaprobate în 2023.

Astfel, potrivit informației de presă publicată pe site-ul Guvernului, pe lângă analiza celor două memorandumuri menționate, pe ordinea de zi se mai află două proiecte de lege, unul privind aprobarea Contracului de finanțare pentru Autostrada A3 România-Cofinanțare aferentă Mecanismului de redresare și reziliență - dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la București la 16 noiembrie 2023 și la Luxemburg la 20 noiembrie 2023, respectiv proiectul de lege pentru Ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernului Emiratelor Arabe Unite privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Abu Dhabi la 22 iunie 2022.

De asemenea, se mai află și proiectul de ordonanță pentru modificarea și completarea Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale.

Ce alte acte normative se mai află pe ordinea de zi a Guvernului

Tot în ședința de joi urmează să fie analizată și adoptată hotărârea de Guvern cu privire la atribuţiile, organizarea și funcționarea Cancelariei Prim-Ministrului. Un alt proiect aflat pe ordinea de zi este Programul național ”Masă sănătoasă”.

Alte acte normative cuprinse în agenda Guvernului se referă la reaprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru consolidarea şi modernizarea sediului central al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului București, situat în Calea Victoriei, nr. 19, sector 3, eliberări și numiri de prefecți sau subprefecți și scoaterea din rezervele de stat a unor cantități de produse și acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne, cu titlu gratuit, în vederea sprijinirii beneficiarilor serviciilor sociale de tip rezidențial destinate copiilor instituționalizați, precum și aprobarea Ghidului solicitantului aferent schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2023 pentru aprobarea şi finanțarea Programului național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții.

Citește și: Problema posturilor din sistemul de sănătate, rezolvată în ședința de Guvern din această săptămână. Boloș: Prim-ministru decide

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel