Victor Ponta: Am vrut să demisionez de la șefia PSD și funcția de prim-ministru
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Premierul Victor Ponta a declarat, la B1 TV, că a făcut analiza eșecului alegerilor prezidențiale. 

Întrebat dacă a depășit șocul piederii alegerilor prezidențiale, premierul Victor Ponta a declarat că "aș minți să spun că n-a fost un șoc. Bineînțeles că important pentru mine a fost, pe de-o parte, efectul asupra celor apropiați, celor dragi, familie, care au suferit mai mult decât mine și, în al doilea rând, să iau niște decizii legate de viața personală și cariera politică. Categoric m-am gândit să renunț la politică, să mă retrag din funcțiile de președinte și prim-ministru, imediat, în ziua de 17". 

Prim-ministrul a explicat că nu s-a retras pentru a nu-i dezamăgi pe cei care l-au votat și pentru a-i convinge pe cei care au votat împotriva sa.

Victor Ponta a precizat că de la eșecul alegerilor prezidențiale s-a gândit și a încercat să înțeleagă de ce a pierdut. "Anumite lucruri le-am înțeles, dar altele încerc să le înțeleg cât mai bine. (...) În niciun caz, nu cred că a fost o conspirație mondială. (...) Am facut analize, am înțeles semnificația votului cu Diaspora, a dezbaterilor televizate, dar cred că încă e prea devreme să spun că am o analiză perfectă, clară a momentului electoral". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel