În fața ofensivei rusești spre Vest, România are o singură șansă: să mute frontul de pe Prut, pe Nistru. Din păcate, țara nu poate susține integrarea Moldovei în plan economic și social.  Discuția despre Unirea cu Moldova trebuie începută cu evaluarea costului pe care România trebuie să-l plătească și a beneficului pe care îl poate obține, arată profesorul Mircea Coșea în editorialul scris pentru DCNews.

În acest moment, obiectivul României în relația cu Republica Moldova este de natură strategică și de siguranță națională. Dacă se admite acest obiectiv, atunci unirea nu mai este o proritate. Prioritate devine apropierea Republicii Moldova de România prin includerea, într-o formă sau alta, în sistemul integrator al Uniunii Europene.

 

Societăți mixte, în loc de cadouri date de Moș Crăciun

În general, România a practicat față de Republica Moldova o politică de Moș Crăciun, oferind cadouri de câte ori i se cerea. Dacă facem și o analiză cost-beneficiu vom vedea că asistăm la o ” sifonare diplomatică” a bugetului, deoarece toate aceste cheltuieli s-au făcut fără nici un beneficiu pentru interesele României. În cel mai bun caz, cheltuieile de finanțare a politicii românești pentru Republica Moldova pot fi considerate ajutoare umanitare fără efect în planul unirii.

Pentru a ajuta Moldova să se integreze în UE, trebuie existe un program de creare a unui spațiu economic comun România-Republica Moldova. Instrumentul principal al realizării unui astfel de proiect ar fi crearea de societăți mixte româno-moldovene, delocalizarea unor activități ale firmelor românești în Republica Moldova ca și participarea acestora la procesul investițional și de privatizare din țara vecină.

 

Apropierea Moldovei, element de siguranță națională

Pregătirea și susținerea unui astfel de proiect depinde esențial de modul în care România este capabilă să se organizeze instituțional, juridic și bugetar.  O astfel de reglementare bugetară trebuie însă acceptată de majoritatea contribuabiilor români deoarece reprezintă un sacrificiu, în sensul diminuării sau renunțării la finanțarea unor proiecte necesare României ( infrastructură, educație, învățământ, sănătate). Dacă apropierea Republicii Moldova de UE cu ajutorul concret al României s-ar considera un element de siguranță națională, atunci s-ar putea aloca suma necesară din cei 2% din PIB destinați cheltuielilor de apărare și siguranță națională.  Evident că acordul populației ( în calitate de contribuabili) nu se poate obține decât printr-o consultare de tip referendum, bazat pe o explicație clară din partea decidenților politici a avantajele strategice pe termen lung ale unei astfel de politici ca și a măsurii în care cetățeanul român va benefia de o astfel de cheltuială a banului său, concluzionează prof. Coșea.

 

Iată, integral editorialul scris de Mircea Coșea pentrru DCNews:

 

 

Analiza cost-beneficiu aplicată relației România-Republica Moldova

 

  Oricât ar părea de dificil în acest moment, unirea României cu Republica Moldova este un proiect care trebuie continuat. Fără a insista asupra argumentelor istorice deja bine cunoscute, necesitatea continuării acestui proiect se cere privită și din punctul de vedere al siguranței naționale a României pe termen lung. Situația geopolitcă a zonei în care ne aflăm va fi, conform celor mai avizate analize occidentale, deosebit de tensionată pe o perioadă nedeterminată ceea ce impune României găsirea unor soluții de atenuare a presiunilor din estul său și printr-un proces de unire.

  Dacă necesitatea unirii nu este discutată, modul în care ea se poate realiza este discutabil deoarece trebuie luate în calcul elementele real-concrete ale unui act de uniune între două state suverane și independente, eliminând în mare parte elementele de natura românismului emoțional ca și cele de natură politicianistă.

 Astfel, am putea privi raportul cu Republica Moldova prin prisma unei analize de tip cost-beneficiu, adică evaluarea costului pe care România trebuie să-l plătească pentru unire și cuantificarea beneficului pe care îl poate obține. O astfel de evaluare nu ar trebui blamată cu argumente de ordin moral ( frăția dintre locuitorii celor două teritorii ) deoarece unirea nu se poate face cu poduri de flori ci cu eforturi materiale și bugetare extrem de mari, resimțite la nivelul fiecărui cetățean al român.

 Un prim element al unei astfel de analize ar fi fixarea obiectivului și al priorităților în atingerea sa.

 Din punctul meu de vedere, obiectivul României nu poate fi în acest moment de ordin economic, adică nu putem considera unirea ca pe un avantaj pentru creșterea și dezvoltarea economică a teritoriului unit și al numărului de cetățeni deveniți români după unire. Deocamdată, România nu are calitățile unui stat integrator, apt de a suporta economic costul unirii. Cheltuielile de integrare instituțională, de acoperire a diferenței de paritate monetară, de echilibrare a pieței muncii prin dereglarea dramatică a raportului dintre cererea și ofera de locuri de muncă , de echilibrare a fondului de salarii și pensii ca și preluarea datoriilor ar determina  o cădere economică ce ar transforma rapid succesul politic al unirii într-un insucces istoric cu consecințe sociale extrem de negative iar accentuarea decalajului de stare economică față de vecinul nostru de la vest ar putea duce la radicalizarea tendințele de autonomie deja cunoscute în zonă.

 Personal consider că , în acest moment , obiectivul României în relația cu Republica Moldova este de natură strategică și de siguranță națională. Dacă se admite veridicitatea acestui obiectiv, atunci unirea nu mai este o proritate. Prioritate devine apropierea Republicii Moldova de România prin includerea, într-o formă sau alta, în sistemul integrator al Uniunii Europene. Devenind parte a UE, Republica Moldova se distanțează definitiv de influența și presiunea Rusiei, devenind  un element de siguranță al României la estul său. Funcționarea economică și instituțională a Republicii Moldova în cadrul structurat valoric și principial al Uniunii Europene va contribui efectiv la pregătirea condițiilor ca într-o perioadă viitoare, prin obținerea elementelor de compatibilitate, să se poată realiza unirea de facto cu România.

  Ce politică ar trebui să urmeze România ?

  Ar trebui să urmeze o politică total diferită de cea de până acum. Fără a aduce în discuție ideile unioniste bizare ale domnului Traian Băsescu, trebuie totuși să subliniez că nici ideile altor vip-uri ale decidenților noștri politici nu au fost mai orientate. În general, România a practicat față de Republica Moldova o politică de Moș Crăciun dând impresia posibilității sale de a aduce cadouri de câte ori i se cerea.Câteva autobuze școlare, bani pentru grădinițe de copii, fond bibliotecar, milioane de euro sub diferite forme, câteva miliona de metri cubi de gaz și kilowați de energie electrică, etc. S-a considerat că sprijinul politic acordat unor politicieni moldoveni autointitulați unioniști ar completa cu elemente de diplomație cadourile date.

 Putem face o analiză a orientării dipomației românești și vom vedea  cu claritate eșecul său  dar dacă facem și o analiză cost-beneficiu vom vedea că asistăm și la o ” sifonare diplomatică” a bugetului  deoarece toate aceste cheltuieli s-au făcut fără nici un beneficiu pentru interesele României. În cel mai bun caz, cheltuieile de finanțare a politicii românești pentru Republica Moldova pot fi considerate ajutoare umanitare fără efect în planul unirii.

 La fel ca la orice investiție, se cere o analiză de eficiență a banilor alocați. Investiția făcută până în prezent în obiectivul unirii este o pierdere netă pentru bugetul României, suportată de către fiecare dintre cetățenii săi. Introducerea unor condiționalități în deblocarea fondurilor pe care domnul prim ministru moldovean le-a primit de la guvernul Cioloș ar fi un prim pas în înțelegerea faptului că România nu trebuie să dea cadouri Republicii Moldova din banii contribuabililor români ci trebuie să pretindă pentru fiecare leu garanția cheltuirii lui eficiente în direcția obținerii unei beneficiu pentru acei contribuabili. În cazul de față, garanția o constituie realizarea unor reforme în Republica Moldova, apte de a orienta țara spre compatibilizarea cu valoriile și criteriile UE.

 Ce ar trebui făcut în continuare ? În opinia mea ar trebui reorientată politica României vis- a - vis de Republica Moldova în direcția acordării unui sprijin, conceput și implementat printr-un program instituționalizat, de pregătire a condițiilor de acces a Republicii Moldova la UE. În actualul cadru geopolitic, România pare a fi singura țară membră UE capabilă să joace un astfel de rol după ce Polonia nu a reușit să materializeze ambiția pe care a avut-o din acest punct de vedere.

 Ce instrumente ar trebui concepute și utilizate într-o eventuală nouă orientare ?

 Ideia de bază constă în conceperea unui program de creare a unui spațiu economic comun România-Republica Moldova . Scopul unui astfel de spațiu comun este punerea în valoare a potențialului de resurse ale celor două țări prin utilizarea avantajelor oferite de către piața unică europeană. Prin intermediul României, Reprublica Moldova ar putea valorifica pe această piață produsele sale ( vin, fructe, legume, produse agroalimentare, etc) și ar putea asimila principiile funcționării acesteia, câștigâng elemente de competitivitate ce ar conduce la o mai facilă introducere a reformelor economice și la crearea de locuri de mună.Cu sprijinul direct al instituțiilor europene s-ar putea chiar obține fonduri pentru proiecte comune în domeniul infrastructurii, energiei, mediului înconjurător și al amenajărilor funciare.

   Instrumentul principal al realizării unui astfel de proiect ar fi crearea de societăți mixte româno-moldovene, delocalizarea unor activități ale firmelor românești în Republica Moldova ca și participarea acestora la procesul investițional și de privatizare dn țara vecină.

   Pregătirea și susținerea unui astfel de proiect depinde esențial de modul în care România este capabilă să se organizeze instituțional, juridic și bugetar. Și de această dată, analiza cost-beneficiu este necesară deoarece România va trebui să aloce fondurile necesare și să aibă posibilitatea controlului asupra eficienței folosirii lor.

Fiind un proces reglementat pe termen mediu ( chiar lung în sens statistic) ar trebui alocate în mod transparent și pe toată perioada proiectului fonduri bugetare separate (prin nominalizarea lor într-un capitol bugetar individualizat).

  O astfel de reglementare bugetară trebuie însă acceptată de majoritatea contribuabiilor români deoarece reprezintă un sacrificiu, în sensul diminuării sau renunțării la finanțarea unor proiecte necesare României ( infrastructură, educație, învățământ, sănătate), atâta timp cât nu dispunem de un comod surplus bugetar.Dacă apropierea Republicii Moldova de UE cu ajutorul concret al României s-ar considera un element de siguranță națională, atunci s-ar putea aloca suma necesară din cei 2% din PIB destinați cheltuielilor de apărare și siguranță națională.

  Evident că acordul populației ( în calitate de contribuabili) nu se poate obține decât printr-o consultare de tip referendum bazat pe o explicație clară din partea decidenților politici a avantajele strategice pe termen lung ale unei astfel de politici ca și a măsurii în care cetățeanul român va benefia de o astfel de cheltuială a banului său.

  Desigur, avntajele nu vor fi imediate dar procesul de pregătire ar trebui început cât mai curând posibil, cel puțin prin următorii pași : înființarea unui organism guvernamental destinat exclusiv acestui proiect, includerea în codul fiscal al unor prevederi de acordare a unor bonusuri fiscale firmelor care iși vor orienta activitatea spre economia moldovenească, conceperea unui sistem special și avantajos de asigurări de stat pentru aceste firme ( dat fiind riscul corupțional și de instabilitate încă existent în economia moldovenească) .

 

 

 

 

 

 

  

 

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News