Data publicării:

Analist economic: Inflaţia reală nu e cea pe care o vedem în datele de la INS

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Analistul economic Bogdan Mugescu a spus, în cadrul emisiunii D'Economic News, cu Alex Vlădescu, că inflaţia reală nu este cea arătată în statistici, şi a venit şi cu un exemplu. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Dacă ne uităm la inflaţia reală din România în acest moment, din punctul meu de vedere toate creditele s-au ieftinit, de fapt. Pentru că un sold de 150.000 lei sau de 200.000 lei la un credit astăzi, vorbim de principal, are altă valoare decât un sold similar acum trei ani. Inflaţia reală nu este cea pe care o revedem în datele de la INS. 

Poate obişnuiţi să ieşiţi în oraş, caz în care aţi văzut cum arată acum preţurile în meniurile restaurantelor, comparativ cu acum un an de zile sau acum trei ani de zile", a precizat Bogdan Mugescu, analist economic. 

"O simplă comparaţie pe care pot să o fac eu este că în pandemie puteai comanda de la un fast food sau puteai mânca două feluri de mâncare la un restaurant cu 35 lei, iar astăzi abia dacă mai iei un fel de mâncare cu banii ăştia", a punctat şi Alex Vlădescu. 

Youtube video image

BNR spune că inflaţia a început să coboare

Inflaţia vine jos, depăşim plafonul şi începem coborârea, însă nu toate lucrurile sunt roz şi nuanţele contează, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, el precizând că deficitul extern este balaurul cu care România trebuie să se lupte.

"Mesajul este că inflaţia vine jos. Depăşim plafonul şi începem coborârea. Însă nu toate lucrurile sunt roz şi nuanţele contează. Există semne de întrebare când ne uităm la inflaţia de bază. Vine în jos însă cu alte caracteristici. De asemenea, operăm într-un mediu plin de incertitudine nu numai noi în România, ci peste tot în lume. De asemenea, urmărim cu atenţie deciziile de politică monetară ale Băncii Centrale Europene, ale FED-ului american, ale băncilor centrale din regiune. Şi aici mesajul este că perspectiva este mai înceţoşată să spunem. De aceea noi am spus că vom merge pe principiul văzând şi făcând, fără ghidări prospective. Nu le-am făcut în trecut, nu le facem nici acum, pentru că incertitudinea este mare. Acestor incertitudini globale se adaugă şi problemele structurale ale României. Mă refer la deficitele gemene. Deficitul extern, balaurul cu care România trebuie să se lupte, este o provocare. Principala sursă a acestui deficit extern este deficitul fiscal. Generează o parte importantă a deficitului extern. Însă deficitul fiscal este o problemă spinoasă. Aţi văzut şi dumneavoastră sunt discuţii ample zilele acestea la nivel politic. Eu nu voi intra în aceste discuţii. Banca Centrală s-a pronunţat de nenumărate ori pe acest subiect, dar voi căuta mai degrabă să vorbesc despre ceva mai pozitiv şi anume absorbţia fondurilor europene, în principal a celor PNRR", a spus Cristian Popa, la conferinţa cu tema "Finanţarea României", organizată de Oxygen Events, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel