"Inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au verificat, în perioada martie - iulie, 533 de firme care transportă şi comercializează en-gross şi en-detail combustibili (benzină, motorină, GPL). S-au constatat abateri pentru sancţionarea cărora inspectorii antifraudă au dispus 132 de avertismente, 296 de amenzi în cuantum de 3,32 milioane lei, confiscarea de numerar şi venituri de peste 5,27 milioane lei", se arată în document.
În plus, spune ANAF, au fost confiscaţi şi 2.633 litri de GPL şi 8.600 litri de motorină şi benzină depozitaţi în spaţii neautorizate.
"În urma analizelor preliminare de risc fiscal şi a controalelor inopinate realizate la nivel naţional, au fost constatate încălcări ale condiţiilor legale de autorizare şi funcţionare, precum desfăşurarea activităţii de comercializare a produselor energetice fără atestat legal de către intermediari. O altă abatere constatată a fost legată de comercializarea de către benzinării a combustibililor fără a utiliza mijloace tehnice de măsurare şi control autorizate sau având buletine de verificare metrologică şi certificate de calibrare expirate", informează Agenţia, potrivit Agerpres.
Fiscul precizează că acţiunea inspectorilor antifraudă de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale continuă prin monitorizarea celor mai importante dintre cele 104 antrepozite fiscale de producţie şi depozitare a produselor energetice şi a celor 4.937 de locaţii atestate pentru comercializarea en-gross şi en-detail a produselor energetice.
"Activităţile din domeniul produselor energetice au un risc fiscal ridicat iar inspectorii DGAF vor verifica respectarea prevederilor legale aplicabile pe parcursul transportului, identificarea circuitelor tranzacţionale de la expeditori la beneficiarii finali, care comercializează produsele energetice către populaţie. Reamintim că unul dintre principalele obiective ale acţiunilor de control organizate de ANAF este protejarea agenţilor economici corecţi împotriva efectelor anticoncurenţiale ale pieţei nefiscalizate", menţionează sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit